Trei urmăriţi general, depistaţi la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat trei persoane, o femeie și doi bărbați, pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea şi mandate de arestare preventivă. Miercuri, în jurul orei 09.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru  a ieși din ţară, călătorind ca pasager într-un autocar, o femeie, Daniela M., în vârstă de 60 de ani, care s-a legitimat la controlul de frontiera cu o carte de identitate valabilă emisă de autoritățile italiene. Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele femeii Judecătoria Ploiești a emis,în urmă cu trei zile, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată şi are de executat o pedeapsă de 4 ani.

Tot miercuri, în jurul orei 04.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei Florian S., în vârstă de 36 de ani, din judeţul Argeş.  În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de la control judiciar şi are de executat o pedeapsă de 1 an.

Miercuri spre joi noapte, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei Răzvan D., în vârstă de 26 de ani, din judeţul Giurgiu.  În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emis de autorităţile din România un mandat de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În toate cazurile, persoanele în cauză au fost predate unor echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni