La PNL Arad democraţia a murit sub povara unanimităţii

Ploaia şi vremea deosebit de rece de ieri se pare că a ,,îngheţat” şi ultimele spasme de democraţie din PNL Arad. Asta pentru cine mai avea iluzii că acest cuvânt nu a ieşit de tot din vocabularul liberalilor mai vechi şi mai noi. Despre evenimentul de la Expo Arad nici nu mai are rost să vă încărcăm inutil memoria. O mare de oameni, ,,uniţi în cuget şi simţiri” l-au reales pe mult prea alesul Gheorghe Falcă. În fond Falcă a pierdut alegerile şi în 2012, când se ascundea sub masca MCL-ului, ca să nu i se vadă „stigmatul” portocaliu şi acum. Ne referim la cele parlamentare. La cele locale a avut noroc, că a fost un singur tur. Ceilalţi au avut ghinion. Nu chiar toţi. Unora chiar le e bine. Cei mai mulţi  dintre cei care au mers în sală, au fost să-l reconfirme. Să bifeze prezenţa. Să fie văzuţi. Doar nu credeţi că erau animaţi de o idee, de binele partidului. Ei au un interes direct. Sunt aşa-zişii „atârnători”. Mai toţi au ceva de pierdut, dacă ies din graţiile „vizionarului”. Numai că deşi la putere la nivel local, marile influenţe sunt la Executiv. Aici, la nivel local, se mai împart viitoare beneficii, dar mai limitate. Revenind la ,,emoţiile” alegerilor de ieri, fapt este că nu s-a coagulat o opoziţie internă foarte puternică. Sigur şi recomandările organizaţiei centrale, privind sta- bilirea delegaţilor cu drept de vot, a fost tratată cu… sictir.

alegeri pnlIar reacţia nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Eusebiu Pistru, contracandidatul la şefia PNL Arad a spus:„În cursul zilei de ieri, împreună cu echipa mea, am decis să ne retragem candidaturile pentru conducerea organizației județene a PNL Arad. Consider că dacă participăm la aceste alegeri este ca și când am legitimiza încălcările sta­tutare care continuă să se facă de către tabăra adversă. Conducerea de la Centru a fost înștiințată cu privire la nere­gulile care au loc în filiala Arad și am certitudinea că în cel mai scurt timp vom avea parte de o soluționare favorabilă res­pectării statutului PNL. Decizia noastră de retragere a candidaturii în condițiile actuale este un semnal clar că ne dorim o schimbare în ceea ce privește respectarea regu­­lilor de către toți membrii li­berali, indiferent de funcție, ne dorim transparență în orice act decizional, ne dorim comunicare deschisă, clară și onestă.  Lupta pentru alegeri corecte continuă!” – a declarat Eusebiu Pistru, deputat PNL. Nici Călin Abrudan, principalul susţinător al lui Pistru nu a fost prezent la aşa- zisele alegeri interne.
,,Nu pot să particip la ceva ce am contestat. La ceva ce încalcă statutul în foarte multe cazuri. În ce-i priveşte pe colegii mei care au dorit să-l susţină pe deputatul Pistru, fie­- care va hotărî potrivit voinţei proprii. Nu am impus nimănui nimic. Şi în fond este nor­mal să fie aşa, dacă mai credem în democraţie”, a punctat primarul Ineului.  Totuşi este împotriva firescului ca un preşedinte de organizaţie, care a dus echipa pe drumul prăfuit al pierzaniei să (mai) aibă susţinere. E profund nesănătos pentru mediul de lucru dintr-o echipă. Echipa Pistru aşteaptă un  verdict favorabil din partea conducerii centrale şi alegeri… adevărate. Ar mai fi ceva – cu toată zvârcolirea adepţilor lui Falcă, un instinct politic sănătos ar fi schimbat lucrurile.  Însă, până la urmă, fiecare organizaţie are conducătorii pe care-i merită. ..
Gabriel Constantinescu



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni