Ce-am fost şi ce-am ajuns

de Victor Sava
După cum preciza şi Cristian Preda cu câţiva ani în urmă, expresia „vrem o ţară ca afară” reflectă în mare măsură dezamăgirea românilor faţă de propria ţară şi în acelaşi timp dorinţa de a accede la principiile şi nivelul de trai dintr-o ţară occidentală oarecare ar fi ea. Cred că mulţi dintre dumneavoastră îşi aduc aminte că înainte de aderarea României la Uniunea Europeană exista un sentiment euforic în rândul majorităţii românilor care conducea la convingerea că în viitorul apropiat vom avea o ţară ca afară. Priveam aderarea la Uniunea Europeană ca un remediu unic şi rapid la toate mâhnirile provocate de traiul în România. La zece ani de la acest eveniment major din istoria noastră putem constata că nu există o reţetă unică prin care o ţară se transformă peste noapte din codaşă în fruntaşă.
Fiind dezamăgiţi de speranţele mult prea mari, de-a dreptul nerealiste, pe care ni le-am pus în aderarea la structurile europene, se pare că încetul cu încetul unii dintre compatrioţi devin eurosceptici. Fapt explicabil. În loc să vedem propriile greşeli preferăm să ne minţim, potenţându-le pe cele ale altor ţări europene. Prin aceast tertip devenim o victimă şi suntem exoneraţi de orice greşeli. Cred că a venit timpul să ne asumăm erorile şi să fim sinceri cu noi înşine, ca popor. Trebuie să ştim cu adevărat cine am fost, demitizând istoria şi să vedem ce avem de făcut de acum încolo.
Este îndeobşte cunoscut faptul că dezvoltarea unei ţări este determinată de o serie de factori. Printre aceştia se numără poziţia sa geografică. Acest factor este fundamental în orice analiză pertinentă a istoriei statului român. Astfel încă din perioada medievală regiunile româneşti s-au aflat la confluenţa civi­lizaţiilor – între orient şi occident. În consecinţă am fost şi am rămas o graniţă a diferitelor imperii, niciodată un punct nevralgic pe harta lumii. Fără îndoială că aceasta a afectat şi va afecta în continuare evoluţia României. Totodată poziţionarea pe hartă a regiunilor româneşti a dus la crearea târzie a unui stat naţional – abia după primul război mondial. Din această perspectivă ar trebui privite toate analizele asupra evoluţiei României în epoca contemporană.
Dacă mai ţinem cont şi de faptul că în perioada interbelică, atât de mult idealizată astăzi, România a avut printre cel mai înalt procent de analfabeţi din Europa, lucrurile încep să se lege. De asemenea trebuie remarcată şi profunda instabilitate politică a României între 1937 şi 1947, ani în care s-au succedat nu mai puţin de șapte regimuri politice. Apoi a urmat sinistrul regim comunist care a fost responsabil de exterminarea întregii elite româneşti şi cultivarea omului nou. Nu cred că are sens să amintesc asasinatele, închisorile, teroarea şi foametea înregistrată între 1947 şi 1989. Urmează anii 1990 în care România a fost unul dintre cele mai izolate state din lume. Perioadă în care sunt înregistrate şase mineriade, inflaţie de 300% pe an, şomaj de 10-11% şi declin economic de până la – 12,9% din PIB.
Dacă ţinem cont doar de istoria tumultoasă a României din secolul al XX-lea, putem spune că astăzi ţara noastră se află pe o tendinţă ascendentă din toate punctele de vedere. Cred că aceşti zece ani de când facem parte din Uniunea Europeană a reprezentat cel mai bun deceniu din istoria ţării noastre.
Ţinând cont de evoluţia recentă a României am putut constata că în dezvoltarea unei ţări nu pot fi arse etape. Cu toate acestea putem spera într-o ţară ca afară atâta timp cât decidenţii politici şi cetăţenii nu vor cădea pradă cântecelor de sirenă ale populiştilor şi se va păstra dorinţa de integrare europeană. Aşadar, putem avea o ţară ca afară, dar nu peste noapte.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni