Miza liberalilor arădeni

Indiscutabil, subiectul politic al acestei perioade a fost dat de alegerile interne din PNL. La Arad, se pare că situaţia a fost mai mult inflamată de presă, decât incendiară în sine. După liniştea ce s-a citit pe feţele celor din „tabăra” Falcă, totul a rămas sub controlul fostului şi realesului preşedinte. Chiar viceprimarul Călin Bibarţ a declarat public că nu sunt probleme legate de alegeri, nici în ceea ce priveşte caracterul statutar al scrutinului, nici al rezultatului în sine. Cu alte cuvinte, a fost ca expresia din cazinouri: „Les jeux sont faits, rien ne va plus”. Adică „Jocurile sunt făcute, nimic nu mai «cade»”. (M-am consultat cu google, că nu-s vorbitor de franceză). Gheorghe Falcă părea sigur de victoria sa în aceste alegeri interne judeţene. Dar, oare, chiar e victorie?
Miza cea mai importantă a acestor alegeri nu este cea a… alegerilor propriu-zise, ci modul în care va gestiona conducerea nou-aleasă viaţa organizaţiei judeţene a PNL în următorii patru ani! E ca la fotbal, acum s-a ales echipa de start, cu un nou antrenor (chiar dacă e tot cel vechi). Dar „meciul” trebuie jucat, durează, cum am spus, 4 ani, timp în care vor fi momente importante, începând cu alegerile europarlamentare, apoi cele prezidenţiale (din 2019), urmând la rând cele locale şi cele parlamentare (în 2020). Echipa aleasă va trebui să gestioneze aceste momente, într-o perioadă în care organizaţia judeţeană a PNL nu se află în cea mai bună perioadă a sa, în special la capitolul credibilitate.  De fapt, dacă privim în trecut, observăm că PNL este într-o scădere continuă a credibilităţii. Şi dacă vorbim de vechiul PD, devenit PDL, şi dacă vorbim de vechiul PNL, şi dacă facem referire la formaţiunea politică rezultată din fuziune, se observă o oarecare pierdere de viteză. Vechiul PD era un partid de cinci-şapte la sută (mă refer strict la Arad) prin ’96-2000. Ascensiunea a început cu negocierea de la localele din 2000, când (pe atunci) democraţii au negociat un post de viceprimar (Emanoil Voicu, pierdut pe traseu în favoarea PSD) şi unul de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean, deşi partidul era sub 10%. Apoi, în doar patru ani, PD a „luat” şi Primăria, şi preşedinţia Consiliului Judeţean Arad. În 2008, PDL (partid rebotezat din fuziunea PD cu PLD-ul lui Stolojan) a „ras” tot, şi majoritatea la Primărie (Falcă, cu un halucinant şi mistic 66,6%) şi la Consiliul Judeţean. A urmat, firesc, reculul din 2012, când PDL era într-un declin firesc, pentru că toţi            s-au unit contra lui, în frunte cu hibridul stânga-dreapta numit USL.
De cealaltă parte, vechiul PNL avea un „target” asemănător, de 10-12 procente, la începuturile din ’92-’96. Impunerea lui Caius Parpală ca preşedinte al CJ în 2000, câştigarea alegerilor parlamentare în 2004 (Alianţa DA) şi chiar guvernarea Tăriceanu au însemnat  urcuşuri opintite, dar semnificative. După un mic recul, 2008-2012, PNL a dat lovitura – mai ales la locale – în 2012, sub umbrela USL. Apoi a urmat ruptura şi fuziunea cu PDL, devenind PNL-ul de astăzi.
Acum, PNL, în loc să fie mai puternic, dă semne de slăbiciune. La trei ani de la fuziune sunt încă fisuri între cele două părţi. Slăbiciunea s-a văzut şi la locale – unde deşi Falcă a ieşit învingător iar PNL a obţinut şi preşedinţia CJA – scorul a fost mai mic decât ceea ce se aşteptau mulţi. Idee confirmată la parlamentare, unde PSD a obţinut cel mai bun scor din ultimii 20 de ani.
Acestea sunt datele problemei, la această oră, după alegerile interne. Toată lumea a calculat ce miză au libe­ralii arădeni în aceste alegeri, cine pierde, cine câştigă. NU, miza adevărată este aceea de după, adică momentul T+1. Momentul alegerilor, să-i zicem T0, este începutul, ca şi într-o „lege” atribuită lui Murphy: „Ne naştem goi, uzi şi flămânzi! Abia apoi încep greutăţile…” PNL se află în momentul unui nou început. Depinde de conducerea nou aleasă modul în care ştie să-şi gestioneze mandatul.