1 Mai și învățăturile sale

A mai trecut o zi de 1 Mai. Anul acesta, „oamenii munciˮ, cum li se spunea pe vremuri, „angajațiiˮ, cum li se spune în zilele noastre, au avut un motiv în plus de bucurie, comparativ cu anul trecut, când 1 Mai a căzut duminica și în plus, în aceeași zi s-a sărbătorit și Paștile, deci a fost o zi liberă mai puțin. De data aceasta, spre bucuria noastră, de ce să n-o recunoaștem, situația s-a schimbat puțin, aproape toată lumea beneficiind de un weekend prelungit, ceea ce ne-a prins cum nu se poate mai bine.
Cei născuți după 1989 dar și alții care au anumite lacune de cultură generală ar putea întreba, dacă ar avea curiozitatea să afle:
„Dar ce reprezintă de fapt ziua de 1 Mai, în afară de faptul că este o zi liberă?ˮ Ei bine, pe
1 Mai se sărbătorește Ziua Internațională a Muncii, după ce în 1889 Congresul Internaționalei Socialiste a luat o decizie în acest sens, în memoria victimelor grevei de la Chicago. De atunci au trecut 128 de ani, iar Ziua Muncii a ajuns să fie sărbătorită pe aproape întreg Mapamondul, după cum a ajuns să fie folosită de diverse partide și diverși politicieni în scopuri de propagandă.
Dacă pe vremea lui Ceaușescu, de 1 Mai se organizau manifestații și festivități „pe tot cuprinsul țăriiˮ, pentru ca poporul să-și manifeste adeziunea la Partidul Comunist și să-și arate dragostea pentru „mărețul conducător și tovarășa-i de viațăˮ, dar lumea de abia aștepta momentul să o tulească la iarbă verde, la un grătar, la un mic și la o bere, după Revoluție, au dispărut „mitingurile de adeziuneˮ și „adunările festiveˮ, pe care le-am prins atât eu, cât și cei din generația mea, iar după Revoluție au rămas doar micii, grătarul și berea, dacă e vreme bună afară. Cu timpul, în România, Ziua Muncii și-a cam pierdut aproape toată încărcătura simbolică de altă dată, poate și din cauză că, pe vremuri, se făcea prea mult caz de asta, iar „oamenii munciiˮ s-au săturat să-l tot laude pe Tovarășu΄, să o tot admire „nețărmuritˮ pe Tovarășa, iar tinerii care s-au născut în libertate nu au mai avut de unde și mai ales de la cine să învețe care este semnificația acestei zile.
„Ce-i prea mult nu-i sănătosˮ, spune o vorbă din bătrâni. Soții Ceaușescu au învățat asta pe pielea lor în 1989, dar a fost prea târziu, Uniunea Sovietică a învățat același lucru, doi ani după moartea celor doi, după cum au învățat-o atâția și atâția politicieni, care s-au crezut infailibili, dar
s-au trezit aruncați la groapa de gunoi a istoriei. Suprasaturația cauzată de propa­- ganda deșănțată și-a spus cuvântul, și l-a spus apăsat, având un rol important în cazul multora dintre „liderii căzuțiˮ, și în cazul sărbătoririi mult prea fastuoase a unei zile de luptă sindicală. Cine are urechi de auzit să audă, cine are ochi de citit să citească, iar dacă are și inteligența necesară pentru a înțelege, cu-atât mai bine pentru ei și pentru noi cu-atât mai bine…