Femeie tâlhărită și sechestrată în centrul Aradului

O arădeancă a fost agresată fizic și sechestrată în timp ce se afla în centrul Aradului. Totul s-a întâmplat în luna septembrie a anului trecut.  Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriu, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului  Ţole Gheorghe Daniel pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi accesul ilegal la un sistem informatic.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul în seara zilei de 30.09.2016, în jurul orei 21.00, pe timp de noapte, a abordat pe strada Voievod Moga din Arad pe persoana vătămată B. D. E. pentru a-i cere telefonul mobil marca Eboda Rainbow după care, pentru păstrarea bunului şi deposedarea de un altul respectiv portofelul, din care a luat suma de 120 lei şi un card bancar, a exercitat acte de violenţă prin lovirea cu palmele peste faţă. 

În aceeaşi seară, în spatele magazinului Ziridava, în jurul orei 22.00, inculpatul, a ameninţat-o pe persoana vătămată B. D. E. cu repetarea actelor de violenţă astfel că a determinat-o să-i înmâneze şi cel de al doilea telefon mobil pe care îl deţinea, marca Allview P6 Pro.

Ulterior, constrânsă fizic, persoana vătămată a fost obligată de către inculpat să-l însoţească pe strada Voievod Moga din Arad, unde i-a cerut să urce, contrar voinţei sale, în autoturismul marca VW Bora, de culoare verde, condus de martorul K. I. I. pentru a se deplasa cu acest autoturism până la un bancomat situat pe B-dul Revoluţiei.

Ajuns în posesia bunurilor victimei, inculpatul a folosit cardul bancar fără drept la bancomat şi a retras suma de 400 lei, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Arad.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni