Start -up Nation a fost lansat la începutul lunii

În cursul acestei săptămâni, Ministerul pentru Mediul de Afaceri va publica normele de aplicare ale Start-up Nation, program care prevede acordarea unui ajutor de minimis nerambursabil de până la 200.000 lei pentru toți care vor să își deschidă o afacere în România. „Așa cum am arătat în aceste prime patru luni de guvernare, PSD se ține de cuvânt și pune în aplicare punct cu punct programul prezentat în campania electorală. Lansarea programului Start-up Nation era programată pentru luna mai, astfel că ne-am îndeplinit obiectivul și în acest caz.
Proiectul PSD a fost catalogat de specialiștii din domeniu drept «cel mai generos program de finanţări nerambursabile» aplicat vreodată în România. Vorbim despre fonduri nerambursabile de până la 200.000 de lei/beneficiar  pentru IMM-urile nou înfiinţate. Anual, prin programul Start-up Nation se alocă 10.000 de finanţări în valoare de 44.000 de euro fiecare. Programul Start-up Nation este foarte așteptat de mediul de afaceri și de antreprenorii români pentru că reprezintă una dintre cele mai bune forme de sprijin pentru afacerile debutante existente până în prezent. De subliniat este faptul că spre deosebire de alte programe, acesta nu pretinde coparticipare la cheltuielile eligibile și nu impune condiții împovărătoare celor care vor să participe la proiect“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa. (G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni