Directorul interimar al Bibliotecii a confirmat… cu vorbe

Grea misiune pentru Cristina Duma, care a acceptat să fie succesorul lui Florin Didilescu în fruntea Bibliotecii Judeţene, în condiţiile unui imens scandal. Directorul interimar al Bibliotecii „A.D. Xenopol” Arad Cristina Duma, a semnat contractul de management pentru perioada de maxim 120 de zile în care va asigura interimatul la conducerea instituţiei.
În planul managerial al noului director, alături de continuarea unora dintre proiectele în curs ale instituţiei, sunt proiecte noi şi importante pentru viaţa culturală ară­deană. Directorul interimar Cristina Duma a iniţiat un schimb de experienţă cu directorii altor biblioteci judeţene din zona de vest a Ro­mâniei, în vederea organizării în parteneriat a unor evenimente comune şi a implementării la Arad a unor activităţi care contribuie la creşterea vizibilităţii Bibliotecii şi a arădenilor atraşi înspre aceste instituţii de cultură.
Absolventă în specializarea „Ştiinţe ale comunicării”, Duma a făcut parte din Consiliul de Administraţie al Bibliotecii. Cristina Duma are o experienţă profesională de aproape 13 ani, timp în care a urmat mai multe cursuri de specializare: Curs biblioteconomie 2005-2006; Curs de conservare documente, opere de artă şi monumente 2007-2009, Oradea; Curs formator acreditat 2010. Directorul interimar Cristina Duma a fost implicat în proiecte importante ale instituţiei, cum ar fi Proiectul Național Biblionet 2010-2014 şi Proiectul Biblioteca de aplicații, în cadrul EIFL-PLIP, desfăşurat în 2014-2015. „Mi-am propus să discut proiectele pentru perioada următoare cu colegii mei. Avem o consultare cu privire la această perioadă de interimat, pentru ca activitatea în cadrul Bibliotecii «A.D. Xenopol» să continue fără sincope”, ne-a declarat Cristina Duma, directorul interimar.