Copil dă piept cu liderul mondial la tenis de câmp în direct pe Digi Sport2

O nouă performanţă a carierei pentru arădeanul Marius Copil. În această săptămână, el a urcat cinci locuri în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti ATP, în proba de simplu. Cu 532 de puncte, Copil este la cea mai bună clasare din carieră, locul 104 şi are mari şanse să intre în Top 100.
De altfel, rezultatul de ieri îl ajută mult pe Copil în acest sens. Arădeanul l-a învins pe tenismenul spaniol Guillermo Garcia-Lopez, după un meci greu, cu 7-6 (6), 4-6, 7-6 (9), luni, în runda inaugurală a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 5.439.350 euro.
Cu acest succes, Marius Copil a obținut deja 35.855 euro și 45 puncte ATP și are parte de un meci de gală în turul 2. Îl va înfrunta tocmai pe britanicul Andy Murray, li­derul mondial, azi, de la ora 17, în Direct pe Digi Sport2.