Arădenii care doresc să prezinte comunicări științifice despre China sunt așteptați la Casa Româno-Chineză

Filiala Arad a Casei Româno-Chineze va organiza la toamnă cea de a treia ediție a Simpozionului Internațional Cultura și Civilizație Chineză. Dialoguri interculturale. Arădenii care doresc să prezinte comunicări științifice se pot înscrie la Casa Româno-Chineză, până la 1 iunie. „La ediția precedentă a simpozionului au fost prezentate 17 comunicări de către manageri, profesori, oameni politici, istorici, traducători care au avut în atenție diferite teme privind cultura și civilizația chineză. Mulți dintre cei care ar fi dorit să prezinte comunicări nu știau ce trebuiau să facă pentru a se înscrie. Pentru cea de a treia ediție a simpozionului, doritorii se pot înscrie trimițând titlul lucrării, la sediul Casei Româno-Chineze Arad, situat pe Bulevardul Revoluției, la nr. 59”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele CRC Arad.

În altă ordine de idei, mai trebuie spus că asociația de prietenie româno-chineză își propune o abordare pragmatică a relațiilor dintre cele două țări, drept dovadă, foarte mulți oameni de afaceri care au participat la întâlnirea de anul trecut cu reprezentanții Ambasadei Chinei la București au încheiat deja parteneriate cu diverse firme din China.  În plus, la Arad a fost, recent, o delegație de oameni de afaceri chinezi care vor să deschidă aici o întreprindere ce va duce la apariția a 300 de noi locuri de muncă.