Viitorul

Își mai amintește oare cineva ce se întâmpla în fotbalul românesc la sfârșitul anilor ‘90 și începutul anilor 2000, când patronii, președinții de cluburi, impresarii și uneori antrenorii făceau mult mai mult spectacol în emisiunile sportive decât făceau fotbaliștii pe gazon? Vă mai amintiți de disputele în care au fost implicați Cristi Borcea, MM Stoica, Gigi Becali, Vasile Turcu, Giovanni și Victor Becali, Jean Pădureanu, Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, Dumitru Sechelariu, George Copos, Dinu „Vamă”, Cornel Dinu, Florin Halagian, Viorel Hizo, Mitică Dragomir, Mircea Sandu și atâția alți oameni de fotbal? Vă mai amintiți că înspre finalul carierei, Gică Hagi a cam intrat în conflict cu cei care aveau pâinea și cuțitul în fotbalul românesc acuzându-i că trăiesc de pe urma performanțelor obținute de „Genera­ția de Aur”, fără să se gândească la ce vine după, fără să investească în centre de copii și juniori, fără să investească prea mult în infrastructură, multumindu-se să dea câte o lovitură cu un transfer norocos, iar unii dintre ei să se mențină în prima ligă cu ajutorul Cooperativei.
Crescut la Luceafărul ca și alte nume grele ale fotbalului românesc, cum ar fi Miodrag Belodedici, Dorin Mateuț, Ioan Ovidiu Sabău, Ioan Andone, Mircea Rednic, Gavril Balint, Ștefan Iovan, Gică Popescu, Florin Prunea, Emil Săndoi și lista ar putea continua, trecut pe la mari cluburi ale Europei, Hagi a înțeles că fără un centru puternic de copii și juniori o echipă de fotbal nu are viitorul asigurat.
Azi poți să ai bani și să cumperi tot ceea ce este mai bun pe piață, dar banii se pot termina și atunci apar problemele, dacă nu vine cineva din spate. După ce a avut câteva experi­ențe nu prea reușite de antrenor la Națională, la Galatasaray (unde a și câștigat singurul său trofeu ca tehnician, până la sfârșitul săptămânii trecute) și la Steaua, de unde a plecat cu scandal, Gică Hagi a pus bazele unui proiect în care a crezut foarte mult. Astfel, a luat ființă Viitorul Constanța, echipă care acum joacă la Ovidiu și care își trage seva din Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, adică din cel mai puternic centru de copii și juniori din țară. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Viitorul a început să câștige campionatele de juniori, iar sâmbătă, minunea s-a produs. Hagi a reușit să câștige, la egalitate de puncte cu Steaua, primul trofeu de campion din cariera sa de antrenor, iar Viitorul a devenit campioana cu cea mai mică medie de vârstă din Europa, potrivit presei centrale. Cu toate că Gigi Becali, patronul Stelei, susține că va contesta acest lucru la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) invocând o chichiță din regulament, Viitorul lui Hagi rămâne campioana României, indiferent de ce vor decide judecătorii. Și spun acest lucru, stelist fiind. Sâmbătă mi-am dorit ca Steaua să câștige meciul cu Craiova, iar Viitorul și Dinamo să nu bată. Steaua a luat cele trei puncte, însă a câștigat și Viitorul. Deși am fost puțin trist, m-am bucurat însă pentru izbânda lui Hagi, având în vedere ce a făcut el ca jucător pentru fotbalul românesc și având în vedere că a fost singurul om de fotbal din România care a gândit un proiect pe termen lung și a plecat de la bază, având răbdare să investească în copii și juniori. Astfel, cu un buget foarte redus, un buget de play-out, după cum mărturisea chiar Hagi, dar cu foarte multă muncă, răbdare și mai ales cap, Viitorul a câștigat competiția internă, dovedind că nu doar banii contează în fotbal, ci și modul în care se fac investițiile în… viitor.
Urmează verdictul de la TAS, dar cel mai important, urmează preliminariile Ligii Campionilor, unde vor juca atât Viitorul, cât și Steaua, indiferent de soluția dată de judecătorii de la Lausanne. Trebuie spus însă ca echipa de pe primul loc va avea un culoar mai ușor, aceasta fiind principala miză pentru Becali.  Personal sper ca atât Viitorul lui Hagi, cât și Steaua (nu FCSB, cum a fost botezată pentru moment echipa din cauza unor chibiți amărâți care au reușit să bage zânzanie până și între marile glorii ale clubului) vor face o figură frumoasă în viitorea ediție a cupelor europene, pentru că rezultatele din campionatul intern trebuie validate acolo.