Amendat pentru nerespectarea regimului deșeurilor

Încă un arădean a găsit că e mai comod să se debaraseze de moloz pe domeniul public însă a fost depistat și, mai apoi, amendat de polițiștii locali. Luni, 15 mai 2017, cu puțin timp înainte de ora prânzului, bărbatul a fost surprins descărcând moloz dintr-o camionetă pe strada Ovidiu și a fost amendat cu suma de 1.000 de lei de polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică, pentru nerespectarea prevederilor Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor.  „Ținând cont de faptul că arădenii certați cu legea nu își manifestă disponibilitatea în a răspunde nenumăratelor apeluri la decență, Poliția Locală Arad le recomandă tuturor cetățenilor care sunt martori ai unor astfel de încălcări ale legii să le sesizeze la numărul de telefon al dispeceratului : 0257-939 (apel gratuit), au transmis reprezentanții Poliției Locale Arad.

2



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni