Peste 600 de amenzi aplicate de polițiști, în cadrul acțiunilor desfășurate în sistem integrat

Polițiștii arădeni au continuat acţiunile preventiv-reactive, în sistem integrat, cu efective mărite, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, în perioada 12-14.05.2017, au fost desfășurate 38 de acțiuni pe linie de ordine publică, investigarea criminalității economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, rutieră, investigaţii criminale şi transporturi, în cadrul cărora au fost verificate 165 de persoane, constatate 18 infracțiuni și aplicate 667 de sancțiuni contravenționale.

De asemenea, din totalul numărului de acţiuni desfăşurate, 15 au fost pe linie de circulație rutieră, în cadrul cărora au fost aplicate 488 de sancțiuni, în valoare de peste 172.000 lei, reținute 21 de permise de conducere și retrase 23 certificate de înmatriculare. „Sancțiunile au fost aplicate în principal pentru nerespectarea regimului legal de viteză, neacordarea de prioritate, depășiri neregulamentare”, a declarat inspector principal de poliţie Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni