Dublă povară…

Totul a început prin 1990, când Petre Roman decreta că industria românească este un „morman de fiare vechi”. Suntem una dintre ţările cu cea mai mare densitate de pensionari din lume. Pentru acest fapt nu sunt de vină nici pensionarii, nici angajaţii. De vină este sistemul care a generat, în două decenii şi mai bine, la situaţia de acum. Poate şi din acest motiv a… liberalizat pensionarea unor oameni care aveau în 1990 în jur de 50 de ani. Chiar mai puţin. Asta, chipurile să dea o şansă tinerilor să se angajeze. Nu prea s-au angajat, iar „tinerii” pensionari au fost, de fapt, într-un şomaj mascat. Numai că nu se numeau şomeri. Pe de altă parte, în acei ani s-a trecut la pensionări masive şi la cei din armată şi poliţie. Aici… precocitatea a fost şi mai mare. Oameni de 45 de ani, în floarea puterii fizice şi intelectuale, s-au trezit pensionari. Cu o grămadă de bani, drept compensaţii şi cu pensii foarte mari în raport cu ceilalţi. Între timp, de-a lungul anilor
s-au mai pensionat aproape un milion de oameni pe caz de boală. Iar astea sunt probleme care şi astăzi şi mâine vor avea repercusiuni şi presiuni asupra bugetului. Să nu fim înţeleşi greşit, nu vorbim aici deloc despre acei oameni care au fost pensionaţi pe motive adevărate de boală. În nici un caz, nu despre ei este vorba. Fapt este că oricum am întoarce-o, presiunea pe buget este din ce în ce mai mare, iar pentru anii care vor veni scenariile nu sunt dintre cele mai optimiste. Problema este însă alta şi anume că nu se gândeşte în ansamblu. Sau nu se vrea. Se judecă doar pe frânturi, felii de societate dacă vreţi. Să fim drepţi în România este greu de acceptat, de către societate, ca cineva să primească o pensie de 16.000 de lei, adică nici mai mult nici de 3.500 de euro. Ori în unele cazuri şi mai bine, o pensie uriaşă care ba se confirmă, ba se infirmă. Atunci când cele mai multe pensii de la noi nu depăşesc echivalentul a 200 de euro, cineva ia de 17 ori mai mult, normal că se observă. Mai ales că nu prea e de unde. Iar unele voci ar fi tentate să spună, iar altele chiar au zis că sistemul de pensii este în colaps. Bineînţeles
că nu am omis importanţa meseriei
pe timpul perioadei active. Şi nu zicem că cineva nu merită o pensie foarte mare. Dar, chiar foarte obiectiv este dificil de argumentat. La nivel de România rămâne o povară enormă asupra bugetului de pensii. Iar estimările viitorului în ce priveşte raportul dintre forţa activă şi numărul de pensionari tinde să se dezechilibreze şi mai mult. Adică presiunea va creşte. Mai mult, va veni şi legea salarizării unitare cu o greutate în plus. Iar creşterile preconizate nu sunt mici. Nu că nu ar fi drept. Este. Marea întrebare este de unde? Că place sau nu realitatea este că ne sprijinim pe un „butoi cu pulbere”, care stă să bubuie. În plus, tendinţa generală este de spor natural negativ, adică de îmbătrânire a populaţiei. Adică din ce în ce mai puţini vor fi nevoiţi să susţină din ce în ce mai mulţi pensionari. Aşadar o dublă povară.