Jungla din Parcul Europa

Că lucrurile în Arad se realizează cu viteza melcului adormit este de notorietate de câţiva ani buni. Suntem cu mult în urma vecinilor noştri de la Oradea, în special, dar şi a celor din Deva ori Timişoara. Practic, oraşul care în urmă cu câţiva ani era un pilon important al zonei de Vest în ceea ce priveşte nivelul investiţiilor, al civilizaţiei şi al educaţiei s-a transformat în scurt timp într-o insulă izolată şi înmormântată în mocirla delăsării, a incapacităţii administraţiei locale, Aradul devenind un oraş parcă desprins din cartierele vechi muncitoreşti de pe vremea comunismului de culoare gri. Foarte puţine, extrem de puţine, sunt realizările aleşilor noştri, de toate culorile politice, care ne mai dau culoare acestui oraş care parcă tinde să falimenteze. Una dintre aceste realizări a fost, pentru că încet, încet nu mai putem spune că este, Parcul Europa, din zona Sălii Polivalente. O investiţie frumoasă, în care cei mici, dar şi cei mari sau în vârstă, aveau posibilitatea să îşi petreacă timpul liber şi să se bucure de nişte zone superbe de joacă, picnic, ping-pong, skate şi hamacuri. Denumit, prin hotărâre de Consiliu, „Aventura Voinicilor”, parcul se întinde pe o suprafaţă de 24.500 mp, incluzând atât zona parcului existent, cât şi zona verde şi faleza de la baza Mureşului şi aleea de pe dig şi zona verde din spatele acestuia. Aleşii se lăudau că investiţia reprezintă un concept modern. Parcul este conceput pentru diferite categorii de vârstă, pentru ca toţi copiii să se simtă bine şi să se joace în siguranţă. Totodată, este amenajată şi o zonă ca amfiteatru pentru momente artistice, diferite evenimente. Concret, parcul este amenajat pe cinci zone. În zona I este parcul principal, pentru copii cu vârste cuprinse între 2 – 15 ani. În zona II este parcul pentru preşcolari destinat copiilor cu vârste cuprinse între 1- 3 ani. În zona III este parcul pentru mişcare şi jocuri dinamice pentru toate vârstele. Mai sunt şi două zone cu funcţiuni diverse: în zona IV: „Relaxare şi destindere în frunziş”, şi zona V pentru „Evenimente şi socializare”. În plus, a fost amenajată şi zona de picnic, zona de ping-pong şi un Skate-Park, sau pentru biciclete. În proiect figurează în total 84 de bănci, 20 de mese, patru pătrate pentru picnic, cinci suporturi de biciclete, 76 de coşuri de gunoi, o cişmea şi două toalete ecologice. Dintre jocurile pentru copii, menţionăm, printre altele, o tablă uriaşă de şah, tunel în formă de nori, căsuţe de lemn, jucării pe arc, carusel, hamacuri, balansoare şi o construcţie uriaşă de lemn, în formă de avion.

Repet, investiţia este una lăudabilă, şi rară, doar că… în mai puţin de trei ani de zile de la inaugurare parcul arată jalnic. Hamacurile sunt la pământ, băncile sunt rupte, balansoarele sunt dezmembrate, căsuţele din lemn au devenit adevărate agende de telefon pentru cei aflaţi în căutare de curve şi homosexuali, iar cei mici pot afla în premieră cum arată un penis sau un vagin, construcţiile uriaşe din lemn s-au micşorat de la lună la lună, lipsind practic bucăţi mari din construcţii, iar leagănele au devenit adevărate capcane ale morţii din pricina şubrezirii lanţurilor sau a stălpilor de susţinere. Nu mai vorbesc despre jucăriile pe arc, care s-au stricat în totalitate. Practic, în trei ani de zile, un parc minunat s-a transformat într-un platou cinematografic ideal pentru turnarea unui film de groază.

A cui este vina? Inevitabil, de data asta, în primul rând a arădenilor, a simplilor cetăţeni care stau cu mâinile în sân şi privesc nepăsători cum se distruge sub nasul lor un loc minunat. Este vina celor care nu iau iniţiativă atunci când văd cum nişte needucaţi, nişte cete de adolescenţi violenţi şi barbari distrug fără să ţină cont de nimic. Apoi, în al doilea rând, este vina şi a autorităţilor, a organelor de ordine. Poliţia sau poliţia locală, jandarmeria, care o fi, ar trebui să fie mai vigilentă şi mai prezentă în astfel de locuri. Sigur, este trist că poliţia ar trebui să vegheze într-un parc al copiilor, dar dacă ăsta este nivelul nostru de educaţie, atunci trebuie să luăm măsuri. Apoi, desigur, administraţia locală ar trebui să întreţină totuşi acest parc, să repare stricăciunile, ideal ar fi să o facă pe cheltuiala celor care îl strică, şi să nu îl lase să se distrugă în acest hal.