Lumea la… încins

Că place sau nu, SUA a rămas cam singura superputere din lume. Face cam ce vrea pe planeta asta și acționează în consecință. Chiar dacă nu toți o recunosc deschis, ceilalți trebuie să se conformeze. Așa și cu recenta reuniune de la Taormina, unde la finalul summit-ului G7, președintele Statelor Unite ale Americii a refuzat să își asume angajamentele acordului climatic semnat în 2015 la Paris. Donald Trump a anunțat că va lua o decizie finală în cursul acestei săptămâni. Că este un om care acționează brutal, fără mănuși și fără maniere diplomatice, nu mai e un secret. Alții ar spune că e chiar necioplit. Oricum însă conduce ca un manager. Așa ca o scurtă paranteză și la noi sunt tot felul de politicieni, mai ales din zona de dreapta  cu teoria statului minimalist, cu implicare puțină. Și cu fiecare să se descurce cum poate. Da, este principiul după care se conduce și lucrează o companie, cu minim de personal și resurse și maxim de rezultate. Numai că o țară  nu este o firmă. Mai e chestiunea cu egalitate de șanse, echitate și alte ,,prostii”. Dar nu o mai lungim, spunem doar atât: mai toți acești mari adepți ai statului minimal au direct sau indirect afaceri bune cu statul. Ei câștigă mai mereu și ghici cine pierde? Iar Trump conduce SUA ca pe propria afacere. ,,Dacă vreți protecție, trebuie să plătiți”, asta  spunea în chestiunea NATO. Ce e drept, mulți nu cotizau cât au promis. Altfel spus: cât plătești, atâta protecție primești. Acum, cu Acordul de la Paris practic a dat un răspuns negativ. De la preluarea mandatului Trump a spus că mizează pe energiile fosile, tocmai pentru ca America să fie competitivă în raport cu China. Ceilalți au interpretat amânarea ca pe o… cântărire a deciziei. Angela Merkel a ,,mărâit” că  ,,Uniunea Europeană nu se mai poate baza pe Statele Unite, astfel că trebuie să îşi constru-iască propriul viitor”. Și în privința acordului climatic, dar probabil și într-o altă cheie.
Dacă SUA se vor retrage din acordul de la Paris, Pământul se va încălzi mult mai repede, iar ghețarii se vor topi în ritm accelerat. Specialiștii spun că până în 2030 vom avea cam trei miliarde de tone de bioxid de carbon pe an emise în plus. Și în general că ne așteaptă vremuri grele, chiar și la propriu. Sunt însă voci care zic că o mașină electrică chiar dacă nu poluează, direct, o face indirect într-un mod mai accentuat decât o mașină care funcționează cu combustibil clasic. E și asta o temă de discuție. Cert este însă că acum Trump a făcut ce a vrut. Nu a dat socoteală nimănui și ceilalți au fost nevoiți să scoată formule diplomatice pentru a  mai drege busuiocul. Altfel spus de a „împacheta” rahatul într-o cutie  frumoasă cu fundiță, dacă se poate. De ce a făcut-o ? Pentru că poate. Nimeni nu îndrăznește să ceară socoteală Americii. Este foarte simplu. Deocamdată președintele Trump „își ține respirația”, până ia o decizie. Oricum, res­tul lumii s-a cam… încins deja.