ULALA cere sprijinul parlamentarilor arădeni, însă aceștia nu par prea interesați de problemele locative

Reprezentanții Uniunii Locale a Asociațiilor Locative Arad (ULALA) au organizat, recent, o întâlnire la Consiliul Județean Arad, la care au fost invitați parlamentarii arădeni. Nici unul dintre deputații și senatorii trimiși de alegătorii din județ în Parlament nu a aprticipat și doar de­putatul Dorel Căprar și-a trimis un consilier. Pe de altă parte, trebuie spus că din partea PSD au mai participat, conform celor declarate de Dorina Lupșe, președinta ULALA, și doi consilieri județeni.
„Pornind de la definiţia asociaţiei de proprietari, înfiinţarea unei asociaţii are drept scop administrarea şi  gestionarea proprietăţii comune. Această proprietate comună, de-a lungul anilor, a contribuit la degradarea relaţiilor între proprietari, iar le­gea, în loc să reglementeze raporturile proprietarilor faţă de proprietatea comună indiviză, îngreunează şi mai mult funcţionarea asociaţiilor de proprietari. O lege care suferă multe modificări într-un timp scurt este depăşită şi se cere elaborată o nouă lege, care să fie în concordanţă cu realităţile actuale. În decurs de doi ani Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari a suferit patru modificări şi completări iar ultima iniţiativă legislativă de completare şi modificare este în Parlament spre aprobare. Considerăm că această ultimă modificare va degrada şi mai mult relaţiile între proprietari şi va contribui la degradarea clădirilor. De ce spunem acest lucru? Potrivit ultimei iniţiative legislative de modificare şi completare a art. 47 şi a art.45 ale Legii nr. 230/2007, unele cheltuieli comune  ale asociaţiei de proprietari pot fi repartizate prin alte modalităţi de calcul, modalităţi care pot fi hotărâte în cadrul adunării generale. În acest fel legiuitorul lasa la la­titudinea proprietarilor cum
să-şi împartă cheltuielile cu pro­- prietatea comună, lucru care nu ar fi rău dacă proprietarii ar analiza în profunzime importanta proprietăţii comune din­tr-un condominiu (casa scării, acoperiş, faţade, instalaţii de încalzire-apa-canalizare-cu­rent electric-gaze naturale, uscătorii, subsoluri, ascensor etc.)
Acesta a fost motivul pentru care Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad a pro­- vocat o întâlnire cu parlamentarii arădeni pentru o dezbatere pe ultimile modificări şi completări ale legii asociaţiilor de proprietari şi chiar abrogarea modificării apărute prin Legea nr. 67/13.04.2017 care nu reglementează nimic. Dezbaterea avea şi scopul de informare despre noua lege a asociaţiilor de proprietari care a fost aprobată de Guvern şi trimisă în parlament în luna noiembrie 2016 după care a fost blocată. Parlamentarii arădeni nu au fost interesaţi să cunoască realităţile din teren şi problemele asociaţiilor de proprietari. La doar cinci luni de la alegeri aceştia  manifesta un dezinteres total faţă de cetăţenii care i-au votat”, susține Dorina Lupșe. În continuare, aceasta susține că în condițiile în care aleșii trimiși de oameni în Parlament refuză să ia pulsul societății, există riscul ca iniţiativele legislative elaborate fără dezbateri şi consultarea celor din domeniu să aibă efecte nedorite.
Propuneri pentru a ușura viața locatarilor
Pentru a veni în sprijinul locatarilor, conducerea ULALA au pregătit câteva propuneri, pentru a fi prezentate parlamentarilor. Cum aceștia au lipsit, au fost prezentate celor care i-au înlocuit. Astfel, reprezentanții asociațiilor de proprietari cer eliminarea TVA la utilităţile publice, respectiv apă rece, apă caldă, canalizare, energie termică, energie folosită pentru prepararea hranei, salubritate, având în vedere faptul că toți cetățenii trebuie să aibă acces la acestea, iar în ultimul timp, din cauza prețurilor exagerate au devenit un produs de lux. A doua propunere vizează desemnarea unui reprezentant al consumatorilor în consiliile de administraţie ale companiilor de utilităţi publice, pentru că activitatea acestora trebuie să fie transparentă, având în vedere că sunt în subordinea administațiilor locale și sunt finanțate din banii contribuabililor. De asemnenea, cei de la ULALA mai cer elaborarea şi emiterea unor norme legislative privind deţinerea animalelor de companie de către proprietarii din clădirile de tip condominiu. Rămâne de văzut dacă parlamentarii le vor lua în considerare.