Căsoaia – Repere în timp, spațiu, artă monumentală

Sărbătoarea Dealului Highiș a adunat o mulțime de lume, iubitori de frumos, aer azonat și pitoresc, din diferite zone ale județului și nu numai.

Am fost martori, împreună cu un grup de intelectuali arădeni, la două momente de suflet și pentru suflet, la Căsoaia, poartă deschisă tuturor generațiilor. Sala de Conferințe a Casei Verzi – Green House –  a găzduit lansarea  de carte: Căsoaia – Gutenberg 2017, în prezența unui numeros și avid de lectură, public.

Cartea a fost prezentată romanțat, de câtre prozatorul Horea Ungureanu, proaspăt devenit Cetățean de Onoare, alături de alți Fii ai Satului, dintre care, unul Post – Mortem.

La această festivitate moderată  de dr. Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Județean Arad  și de Florin Farcașiu, primarul comunei Târnova, au fost rostite și rostuite cuvinte, cât un melos, despre pricepere, zăbavă și truditul, prin scris, pentru cărțile document, monografii de cunune, istorie a locurilor ori geografii, din care mustresc nu numai comori, ci și file sau însemnări pentru cercetări viitoare. Omul sfințește locul sau locul sfințește locul avea să-și înceapă profesorul Horea Ungureanu, pledoaria pentru noua carte a omului de cultură Horia Truță. Autorul nu este la prima carte, despre aceste ținuturi o dovedește vremea, peste patruzeci de ani de sculptură monumentală la Căsoaia după cu a subliniat directorul Centrului Cultural Județean- dr. Doru Sinaci.

Din pasiune pentru scris, din dragoste față de cărări se naște iubirea, a spus parafrazându-l pe N. Iorga, Iuliana Pintea. Cea mai impresionantă însușire a sculpturii monumentale este modelarea spațiului prin nobilarea cu volume a suprafețelor, ca o expresie a creativității artistice (op.cit, p. 68), iată un pasaj descriptiv care s-a folosit (concludent) de profesoara Florica Cândea, spre a-și arăta, cu demnitate, respectul față de cei doi profesori, care de-a lungul vremii, i-au marcat  devenirea ca om, și nu numai.

Despre frumusețea locurilor, populate prin cultură imaterială sau materială, despre felul cum este marcată evoluția Căsoaiei, prin timp și necesitatea devenirii acesteia ca un punct de atracție, au vorbit trăitori ai locului, domnii Gheorghe Neamțiu, Hălmăgean etc.

Primarul Florin Farcașiu, vădit impresionat și emoționat, a reliefat conjugarea eforturilor, alături de viceprimar și a altor factori, în promovarea Căsoaiei și creșterea  acesteia în timp.

Cartea Căsoaia a fost prezentată de însuși autorul, Horia Truță, care a subliniat, alături de dr. Doru Sinaci, cum în curând harta monografiilor de localitate, va fi completă.

În concluzie, a spus Horia Truță:  „Cartea a apărut prin sprijinul Centrului Cultural, este bogată în informații, și documente și mustește de imagini, decupate fie din arhive, fie din colecțiile unor iscusiți fotografi arădeni sau colecționari”.

 

 

Paul Krizner

 



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni