Expoziţie de pictură: Poveştile celor două zâne blonde

La Librăria Cărtureşti s-a vernisat, joi, 1 iunie, expoziţia de pictură – Poveştile celor două zâne blonde: Diana Mirela Matei (nouă ani) şi Dara Izabela Mercea (șapte ani), coordonator: Claudia Aradi, artist vizual.
Invitatul acestui eveniment a fost  criticul Dan Lăzărescu, care cu profesionalismul şi charisma caracteristică a ţinut un frumos cuvânt despre arta copiilor, despre inocenţa şi sinceritatea trăirilor acestora, surprinzând totodată emoţiile şi impresiile acestor două copile, aflate la prima ieşire pe simezele unei expoziţii.
Dara Mercea, o personalitate cerebrală, de o deosebită  sensibilitate şi receptivitate, uimeşte publicul prezent prin maturitatea desenului şi simţul cromatic nativ. Uimitor la această fetiţă este o extraordinară capacitate de abstractizare încă de la vârstă fragedă.
Diana Matei, este dinamică, de o creativitate explozivă descoperă cu savoare textura păstoasă a temperei şi acrilicului, jucându-se  în compoziţii ce delectează vizual.
A fost  un vernisaj reuşit, cu public numeros, copii şi adulţi, care a dorit să vadă expoziţia celor două micuţe pictoriţe, de care cu siguranţă vom auzi în continuare şi care vor face cinste urbei în care s-au născut şi se formează. Mult succes în continuare şi mai ales MULTĂ MUNCĂ…  (C.A.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni