Clișee lingvistice: de-a moca, de-a fitea, de pomană

Recent apărută din tipar, cartea semnată de Gheorghe Hodrea cu titlul Profesorul Sălcuţă – Clipe de viaţă, Editura Gutenberg Univers, 2016, conţine peste o sută cincizeci de pagini, coperta fiind semnată de Ştefan Popa-Popa Popas, desene: Gheorghe Hodrea, tehnoredactare: Viorel Simulov, consultant: pr. Ioan Pagubă, iar cuprinsul este alcătuit din 55 de povestiri, schiţate după subiectul în sine sau discursul epic specific autorului.
În periplul nostru clişeistic despre parafrazări lingvistice şi nu numai, ale profesorului deghizat în primăvăratice Schiţe-Povestiri-Sălcuţe, am oferit  cititorului cinci calupuri, desprinse dintr-o plăcere a lecturii, nu cu voce tare, ci în gând, căci era nevoie de ţinut minte bine. A-i prezenta profesorului aceste clişee desprinse din clipe de viaţă, ne trebuie un Colţ de Rai să putem aduna câţiva Stropi de ploaie în palma cuvintelor pe care le spune foarte bine, căci fiecare cu clipele lui, mai ales ale noastre… Retrăite… niciodată…
Clipele de viaţă ale profesorului, pe care, nu de mult l-am ivit la braţ cu nimeni altul decât Bace Toghiere, ne induc, când la savoare, când la contemplaţie, când la interiorizare, când la exteriorizare, dar pigmentarea lor cu sare, din Sărăriţa cu piper, nu doare la… stomac, produc empatie şi au charisma autorului. Ritmul este antrenant, structura nu este aiurea, conţinutul volumului nu cade în pantă ci se scurge ca o cascadă de-a râsu-plânsu şi ne produce o stare extraordinară, ne dă palme  cu… aplauze, pe ici pe colo, în pauze!
Autorul, nu scrie De-a moaca, nu vrea a primi nimic de pmană, nici de-a fechea! Are binecuvântate pricini în acest sens… Arhiepiconoscute! Iată un cuvânt excelent compus – un sufix augmentativ – un substantiv – epic – un participiu-cunoscut care, luate laolaltă… îl acceptăm, resemnat (pag.85)
Nu că am fi de modă veche, zgârnăiţi… cu inimă rea, dar gata! Dar de pomană mai înseamnă, în opinia profesorului cadou, ofrandă, milă, plocon, avantaj, prinos, ciubuc, vocaţie, facere de bine, darul clevetirii, darul hoţiei… ei, aiiiaiaiii… pe şestache, sperăm să vă fi produs câteva curiozităţi anume de-a citi, căci Harul de a scrie al autorului e divin-lin-senin, nu de-a fechea!
Lumea din povestirile aglutinate e lumea noastră, ascunsă într-o Pasăre de veghe, numită Carte! Inundată de schiţe pline de un umor, cuvinte care nu mor şi aduc spor în toate! Învăţăminte! Opriţi focul! (pag.44), ca Binele să învingă Răul. Din noi, din voi, din saloane, din şifoane, din sifoane, birturi ape secate, drumuri încurca­te, căci Legea e ca o barieră, căţeii trec prin ea! Dulăii o sar! iar boii stau şi-aşeaptă… (pag.47) numai că poporul lacom de cele strălucitoare din Străinezia  ilustră, cârpeşte limbaje cu otrăvuri, pe care babalâcii nu le pot adapta decât stâlcind vorbe precum Mec, ochei, şoping, helău, uichend, dresing etc, lais dis… şi igzampăl – ele ar putea continua… iuby… mani deis… bat… bai-bai pipăls… laic pipa profesorului???! (pag.50-51!) Bistoş… numai că… nu povestea celor 5 minute contează (pag.53), ci învăţătura. Boala nu ţine cont de funcţia avută , nici de pensia grasă… ci de ceea ce în urmă lasă!
Adică părădaică de Macea, piparcă de Şiria sau râjinită de Seleuş, curechi de Socdor (pag.60), nu de alta, dar cei care ar trebui să veheze la integritatea noastră spirituală predică apă, dar beau vin… (pag.63)… pe jar… cu o căldură… interioară… de cărbuni încinşi!!!
Şi spune acelaşi profesor, orice mare incendiu porneşte de la o mică scâtee-(pag.65) în ţara care e un bloc… mic, poporul vlăguit şi lumea… încinsă întinsă… iar tava… tot întinsă… până într-o ne-bună zi, când va lua totul foc… aiaiaiiiii… profesore, oare cum ar fi fost să fim elevii contemporani cu dvs.?! sau speciali pentru o ţară! Specială! (pag.67).
Am făcut aici, vreme de câtea ediţii o plecăciune pentru un scriitor care ştie a mânui amnarul de plevas ascuţit fără ca Popa să taie Limba! În fuga penelului, extrem de sugestiv, credem, nu ne-a scăpat nimic. L-am simţit pe autor scăldat de un golf la mal de ocean de cuvinte de unde ies, la soare, scoici topite după răcoare. Simţul umorului nu l-a ocolit pe profesorul Sălcuţă nici când i s-a spus: Şi zice  agentul către mine: Cetăţene! Ia şi scrie! Şi… a scris,… de toate pentru toţi. Eu mă predau! Şi nu oricum, ci printr-o declaraţie!? cu Bulbuc-i pe proprii—râs-ete… pardon, răspunderi, iar noi, aici îi spunem: Omule bun! Îţi mulţumesc frumos că m-ai salvat!…55 de poeme rîzvrătite în proză, cu poz-n-ă… (pag.60). Apropos, nu are nimeni nevoie  de un manechin… Cortina!
În concluzie, cartea cuprinde poveşti legănate care nu dau apă… la moară ci, puţină… sfoară… care ar trebui sforăite la tot… omu… afumat… şi la propriu şi la figurat… căci o literatură fără rătăciri, corelative dar spuse din rât-ul talentului, ar fi ca vigherea fîără apă… de ploaie!
Pofesore! ai trecut şi acest igzam… vorba inglişmen-ului cu care chiar acum dau hand-ul la zgondstrit… adică Te aştept cu o a doua serie de poveşti-veşti! Că bine… le predici!
Dar nu de-a fechea! Aşa, de-a moaca! Fraieeere!
Florica Ranta Cândea



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni