Iarba scumpă de acasă…

Place sau nu, Aradul este pe zi ce trece un oraș tot mai prăfuit. Am ocazia, în această perioadă, să călătoresc  zilnic la Timișoara. O localitate în care temperatura este mai întotdeauna mai mare cu un grad Celsius față de Arad. Mai ales pe timpul verii, un ,,catalizator” în plus pentru disconfortul termic. Nu  mai vorbim de numărul de locuitori care e dublu faţă de Arad. De aici și mașini mai multe și o poluare mai mare. Nu știu ce arată aparatele, dar puteam respira pe băncile unui parc în Timișoara, ziua în amiaza mare. Arborii facilitau o umbră deasă şi cu adevărat răcoritoare. M-am întors spre după masă în Arad. Un aer irespirabil, deși soarele nu ardea. Explicația e simplă: spațiile verzi sunt la un alt nivel  în municipiul de pe Bega. Şi ca utilitate practică pentru oameni. Acum una dintre preocupările administraţiei locale din Arad este  înmulțirea spațiilor verzi în câteva cartiere. Nu este ceva rău în sine, mai ales în ideea celor de mai sus. Numai că la noi pentru ceva mai bine de 50.000 de metri pătrați de gazon și vreo 17 fântâni care să alimenteze viitorul sistem de irigare s-ar aloca nici mai mult nici mai puțin de un milion și ceva de euro. Altfel spus vreo cinci milioane de lei. Așa grosso-modo ar fi vorba de vreo 100 de lei pe metrul pătrat. De iarbă, nu de zidărie cum poate ați fi tentați să credeți. Ce ar fi de spus? Un copac reține de circa zece ori mai mult praf și noxe decât gazonul pe care este proiectată imaginea coroanei sale la sol. Cunoscând consumul… generos de resurse al municipalității, din bani publici desigur, am …săpat un pic. Și așa, ca niște amatori, am făcut ,,rost” de vreo două milioane de lei. Am economisit ca să fim clari. Am căutat cei mai buni furnizori de rulouri de gazon și am ajuns așa la jumătate de preț. Și puțurile pentru fântâni le-am… exagerat un pic și am zis fie o adâncime de 30 de metri. Asta deși pânza freatică la Arad este mult mai… accesibilă. Dar, hai să nu ne zgârcim la mărunțișuri. În altă ordine de idei, orice gazon se transformă în doi ani în iarbă ordinară. Adică perenă, din aia care crește de la sine. Adică fără bani. Așa din când în când mai trebuie stropită și tunsă. Dacă nu credeți mergeți pe unde vreți prin acest oraș și veți observa că pe frumosul și… scumpul gazon cresc deja păpădii. Adică s-a stricat. Am ajuns în punctul în care eram acum câțiva ani. Ba nu chiar. Avem iarbă de… neam prost, dar pe care s-au dat o căruță de bani. Cu care ghici ce? Se putea face alt­ceva cu adevărat util pentru cetățeni. Iar util ar fi și un dram de respect pentru alocarea banului public. Că doar arădenii sunt buni plătitori de taxe și impozite. Care sunt mult prea mari față de facilitățile și calitatea vieții ,,oferite” de către municipalitate. Cam asta ar fi. Restul este praf în ochii oamenilor şi chiar la propriu  în plămânii noștri. Şi o iarbă cam scumpă…