Atitudine

Președintele Klaus Iohannis a făcut, după cum știți, zilele trecute, o vizită în Statele Unite ale Americii și s-a întâlnit cu Donald Trump, întâlnire, despre care, pe bună dreptate, s-a scris mult în ultima perioadă. De ce? Răspunsul este simplu. Comparativ cu predecesorii săi de la conducerea țării, Iohannis a avut, de departe, cea mai bună prestație, fiind apreciat, atât de presa americană, care l-a pus în antiteză cu Trump, cât și de însuși șeful de la Casa Albă, ce a transmis câteva mesaje care nu fac decât să sprijine politica președintelui român. Donald Trump a declarat cu subiect și predicat că sprijină lupta anticorupție din România. Oricum nu putea spune altceva, chiar dacă nu ar fi fost așa, dar putea să evite subiectul. De asemenea, președintele american a făcut o declarație care a fost preluată rapid de presa din toată lumea, și anume că își ia angajamentul să respecte articolul 5 al Tratatului Nord Atlantic, prin care toate statele membre sunt solidare cu oricare membru atacat, în contextul unei întrebări legate de amenințările Federației Ruse la adresa statelor din Flancul Estic. Asta, având în vedere că anterior, Trump nu menționase acest angajament la primul summit al NATO la care participase în luna mai. În ceea ce privește parteneriatul strategic dintre România și SUA, președintele american a spus că acesta nu numai că trebuie să continue, dar trebuie „să devină mai puternic, trebuie să definească relațiile noastre bilaterale, trebuie să contribuie la rezolvarea atât de multor probleme”.
Succesul vizitei românești s-a datorat, din punctul meu de vedere că, în mod destul de neașteptat, președintele Iohannis a avut o atitudine de lider și ceea ce nouă românilor, trebuie să recunoaștem că ne lipsește uneori (a se vedea cum a pierdut Simona Halep ce-a de a doua finală de la Roland Garros în fața unei ilustre necunoscute și modul lamentabil în care a pierdut Naționala de fotbal meciul cu Polonia) o atitudine de învingător. Și-a făcut un plan de acasă, a știut ce își dorește să realizeze și cum poate să își îndeplinească obiectivul și s-a apucat de treabă. Pas cu pas. Și i-a ieșit. S-a ajuns până acolo încât americanii au început să-l laude că, spre deosebire de omologul său, a vorbit liber și că vorbește… englezește mai bine decât Trump. În plus, a beneficiat de o expunere uriașă în întreaga lume, având în vedere că Trump avea să iasă pentru prima dată în fața presei după audierea fostului șef al FBI, James Comey, care făcuse o serie de acuzații grave la adresa celui mai puternic om din lume. Klaus Iohannis a transmis astfel că România rămâne atașată angajamentelor luate față de SUA, drept pentru care pentru apărare se alocă 2% din PIB. „NATO și UE nu trebuie să concureze una împotriva celeilalte, ci trebuie să lucreze împreună de așa natură încât să producă efecte sinergetice, să facă NATO mai puternic, să facă Europa mai puternică, să facă SUA mai puternice”, a mai spus președintele României, transmițând că este gata să joace rolul unui mesager de pace între SUA și UE, cu atât mai mult cu cât, în următoarele zile, se va întâlni cu Angela Merkel și Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, respectiv președintele Franței, care se pregătesc să o apuce pe un drum ușor diferit față de SUA.
Acestea fiind spuse, așteptăm cu nerăbdare rezultatele concrete ale vizitei.