Raţiu, la 100 de ani

A trecut parcă nebăgat în seamă „centenarul” Ion Raţiu. Domnul cu papion, cum era cunoscut marele politician, s-a născut în 1917, pe şase iunie. Ar fi împlinit 100 de ani, cu un an mai devreme decât Marea Unire.
Dincolo de faptul că a fost un mare om politic, de asemenea a fost şi un mare om de stat. Chiar dacă funcţiile ocupate în cadrul statului nu au fost pe măsura competenţei şi a implicării sale, chiar dacă nu a făcut parte din nici un guvern, Ion Raţiu era centrul de echilibru al guvernării CDR din perioada 1996-2000. Memorabilă a rămas definiţia dată democraţiei, la celebra dezbatere premergătoare alegerilor prezidenţiale din 1990, când majoritatea românilor au fost efectiv intoxicaţi, nu doar manipulaţi prin Televiziunea Română (singura existentă la acea vreme, în România), dar şi prin anumite ziare propagandistice, lansate pe piaţă de FSN. Personal, recunosc că am rămas robul acelei manipulări şi că am votat cu Ion Iliescu, deşi cred că a fost singurul vot pe care-l regret. NU că în rest aş fi votat bine, dar mi-am asumat toate celelalte dăţi când m-am prezentat la urne.
Revenind, definiţia democraţiei sună ceva în felul următor: „Democraţia înseamnă că omul este în centrul societăţii şi toate instituţiile se învârt în jurul lui. Democraţia însemnează că-l asculţi pe om şi pe urmă îi respingi punctul de vedere. Chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază: «Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine». Dacă eşti în stare să faci treaba asta atunci înseamnă că am început să învăţăm ce însemnează democraţia. Şi rostul meu în momentul în care nu voi fi ales va fi să aduc democraţia în ţara asta atât pe cât mă ajută pe mine puterile mele”. Mulţu­mesc pe această cale domnilor google şi youtube.
Ion Raţiu chiar a şi făcut o experienţă, creând un ziar, Cotidianul, în care apăreau şi materiale critice la adresa colegilor săi de partid. Nu mai reţin cine l-a luat odată la rost, într-o şedinţă de partid, Ionescu Galbeni sau Ţepelea. „Ioane, iar ne-au criticat ăia ai tăi, de la ziar. Tu de-al nostru şi ei ne critică în ziarul tău?”. Răspunsul lui Ion Raţiu a fost efectiv dezarmant: „De-aceea am făcut ziarul, ca să vă critice. Să rămâneţi cu picioarele pe pământ”. Oare câţi n-ar fi folosit ziarul ca pe un instrument de manipulare, cum s-a întâmplat în 1990. În plus, nota bene, Ion Raţiu n-a „beneficiat” de guvernarea ţărănistă, n-a luat publicităţi de pe urma acestei guvernări, cum a făcut Sorin Roşca Stănescu şi ziarul său Ziua, care făcea publicitate la CET Govora sau la nu ştiu ce hidrocentrală, firme care n-aveau nevoie de publicitate. Nu, Raţiu băga mâna în buzunarul propriu – şi o băga adânc – ca să susţină „Cotidianul”. Implicit, să susţină democraţia în care credea atât de mult.
Acum, oamenii de stat au cam dispărut din viaţa politică românească. Acum, avem de-a face cu şmecheri, cu foarte mulţi şmecheri, care îţi zâmbesc în timp ce te fură sau te mint. Onestitatea n-a dispărut din politica românească, ci probabil n-a existat niciodată. Sau, dacă a existat, a fost ca acea excepţie (gen Ion Raţiu) care să întărească regula.