Ludovic Orban a fost ales președintele PNL

Cum era de  așteptat,  Ludovic Orban a devenit noul preşedinte al PNL, el câştigând alegerile din partid în faţa lui Cristian Buşoi. Orban a obţinut 3.518 voturi, în vreme ce contracandidatul său, Cristian Buşoi, a primit abia 952 de voturi.  El a spus, în primul discurs de la alegerea în această funcţie, că obiectivul său principal în fruntea partidului este câştigarea alegerilor parlamentare din 2020 şi aducerea PNL la guvernare. Noul preşedinte al PNL a mai afirmat că, sub mandatul său, PNL va fi un partid liberal conservator, garant al îndeplinirii tuturor angajamentelor României faţă de partenerii externi, preşedintele liberal reafirmându-şi şi sprijinul faţă de Klaus Iohannis pe care îl va susţine. Orban a spus,  pentru  News.ro  că:  ,,PNL va fi, începând de azi, un partener loial, corect, transparent pentru preşedintele Klaus Iohannis şi pentru punerea în practică a tuturor obligaţiilor pe care ni le-am asumat împreună în momentul în care am câştigat alegerile din 2014.  Mă voi bate cu toată forţa mea, cu toată energia mea pentru a reuşi în 2019 să câştigăm alegerile prezidenţiale, să obţinem un nou mandat pentru Klaus Iohannis, iar după această victorie să reuşim să câştigăm alegerile locale şi, nu în ultimul rând, obiectivul meu fundamental este câştigarea alegerilor parlamentare să avem o guvernare care să arate cu adevărat ce trebuie să facă liberalii pentru această ţară”.
De altfel, trebuie spus că ieri au  fost alegeri  pentru  Biroul Executiv al PNL,  care va avea 38 de membri, dintre care patru prim-vicepreşedinţi și 16 vicepreşedinţi.  De menționat că printre alții și Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, și-a depus candidatura pentru o  funcție de vicepreședinte, pe care a obţinut-o.
(G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni