Acceptarea celuilalt

Nimeni și chiar niciunul dintre noi nu poate trăi fără acceptare și iubire. Probabil că o bună parte din neliniștea de astăzi a atâtor contemporani derivă din faptul: a crede că dacă nu suntem cineva, puternici, atrăgători și frumoși, atunci nimeni nu se va ocupa de noi. Atâtea persoane caută astăzi o vizibilitate numai pentru a umple un gol sufletesc, interior: ca și cum am fi persoane care au veșnic nevoie de adeveriri sau confirmări. Însă, vă imaginați o lume în care toți cerșesc motive pentru a trezi atenția celuilalt, și în schimb nimeni nu este dispus să iubească gratuit o altă persoană? Imaginați-vă o astfel de lume: o lume fără gratuitatea iubirii! Pare o lume umană, dar în realitate este un chin și un infern. Atâtea narcisisme ale omului se nasc dintr-un sentiment de singurătate, nonsens și părăsire. În spatele atâtor comportamente aparent inexplicabile se ascunde o întrebare: este posibil ca eu să nu merit să fiu chemat pe nume, adică să fiu iubit? Pentru că iubirea mereu cheamă pe nume… Când cel care nu este sau nu se simte iubit este un adolescent, atunci se poate naște durerea. În spatele atâtor forme de ură socială și de duritate este adesea o inimă care n-a fost recunoscută. Nu există copii răi, așa cum nu există adolescenți complet răi, ci există persoane nefericite. Și ce poate să ne facă fericiți dacă nu experiența iubirii dăruite și primite? Viața ființei umane este un schimb de priviri: cineva care privindu-ne ne smulge primul zâmbet luminos și noi care îi zâmbim luminos și gratuit celui care stă închis în tristețe, și astfel îi deschidem o cale spre ieșire, spre lumină și speranță. Schimb de priviri: a privi în ochi și se deschid porțile inimii, iar lumina apare între oameni.

Pentru a schimba inima unei persoane nefericite, care este medicamentul? Care este medicamentul pentru a schimba inima unei persoane care nu este fericită? Toți știm: iubirea! Și cum se face ca o persoană să simtă că o iubește cineva? Înainte de toate trebuie acceptată. A o face să simtă că este înțeleasă, că este importantă, și va înceta să fie tristă. Iubirea cheamă iubire, în mod mai puternic decât ura. Iisus n-a murit și n-a înviat pentru El însuși, ci pentru noi, pentru ca păcatele noastre să fie iertate. Așadar este timp de înviere pentru toți: timp de a-i ridica pe cei săraci din descurajare, mai ales pe cei care zac în mormânt sufletesc de un timp mult mai îndelungat decât trei zile. Suflă aici, pe fețele noastre, un vânt de eliberare. Răsare aici darul speranței. Și speranța este cea a lui Dumnezeu Tatăl care ne iubește așa cum suntem: ne iubește mereu și pe toți: suntem fiii săi iubiți! Dar se poate întâmpla ca Dumnezeu să aibă unii fii pe care să nu-i iubească? Nu. Toți suntem fii iubiți ai lui Dumnezeu. Nu există niciun blestem asupra vieții noastre, ci numai un cuvânt binevoitor al lui Dumnezeu, care a scos existența noastră din nimic. Adevărul a toate este acea relație de iubire care îl leagă pe Tatăl cu Fiul prin Duhul Sfânt, relație în care noi suntem primiți prin har. În El, în Hristos Iisus, noi am fost voiți, iubiți, doriți. Există Cineva care a imprimat în noi o frumusețe primordială, pe care niciun păcat, nicio alegere greșită nu o va putea șterge vreodată complet. Noi suntem mereu, în fața ochilor lui Dumnezeu, mici fântâni făcute pentru a țâșni apă bună.

 

Teofan Mada



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni