Timp, timp şi iar timp…

Discuţiile se axează, desigur, pe moţiunea de mâine (azi, dacă luăm ca reper apariţia articolului!). Majoritatea celor ce „navighează” în spaţiul public – aici incluzând nu doar ziariştii, ştiriştii, invitaţii speciali, politicienii şi Mircea Badea (caz aparte, credeţi-mă), ci şi oamenii simpli, de pe facebook – analizează şi răsana­lizează momentul moţiunii. Adică un fel de parodiere a Corinei Chiriac: „Trece sau nu trece, daţi-mi un răspuns…” Puţini, însă, foarte puţini, se gândesc la consecinţe, mai ales la cele pe termen scurt. Şi asta indiferent de rezultatul moţiunii.
În această perioadă, Guvernul – oricare ar fi el – ar trebui să duduie! Suntem în anul de graţie 2017, vara, cu un exerciţiu bugetar european aflat exact la mijloc. Prin prisma judeţului Arad, vorbind de fonduri europene, acum e perioada depunerilor proiectelor, întârzierea – nu intru în amănunte pentru că sunt prea tehnice şi prea stufoase pentru mulţi dintre noi – datorându-se mai multor factori. În special factori care ţin de guvern, de proceduri. Aşa cum Aradul e în focul depunerii proiectelor, neîndoios că şi celelalte judeţe se află în aceeaşi situaţie. În plus, datorită geniului emblematic al politicii actuale, l-aş numi pe Liviu Dragnea, tot ceea ce înseamnă fonduri europene – ca documentaţie, cofinanţare, aprobare, întocmirea norme metodologice, ghid de aplicare etc. (Of, şi-am spus că nu intru în amănunte) – s-a concentrat într-un singur minister. Pentru control, desigur, vorba lui Ponta. Tot acolo sunt şi banii pentru celelalte investiţii prin celebrul PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală). Bun, politic e treaba lor, dar ca să funcţioneze, banii de spitale trebuiau daţi la Ministerul Sănătăţii, de drumuri la Transporturi, de şcoli şi grădiniţe la Educaţie etc. Vă daţi seama ce volum de muncă e la respectivul minister? Vă daţi seama de ce am spus că Guvernul trebuia să duduie, celelalte ministere încercând să completeze măcar cu documentaţie imensul efort birocratic pe care trebuie să-l facă ministerul lui Shhaideh? Astea în condiţii normale, cu toţi caii Puterii trăgând la aceeaşi căruţă.
Acum, ce avem? O luptă oarbă pentru putere în interiorul Puterii, dar care se răsfrânge în exterior, se regăseşte în viaţa de zi cu zi a românilor. Problema nu e cine câştigă guvernarea: Grindeanu sau Dragnea, ci cât de repede poate câştigătorul să recupleze aparatele pe organismul numit România, aflat acum în comă, tot mai profundă, pe minut ce trece.
Moţiunea în sine e doar un instrument, constituţional şi vizibil. Presiunile exercitate de Dragnea au re­- prezentat un alt instrument, malefic şi ascuns. Scopul a fost şi este acelaşi: reglare de conturi în interiorul Puterii. De-acum urmează formarea unui nou cabinet (durează timp), trecerea acestuia prin furcile caudine ale Preşedinţiei şi, apoi, ale Parlamentului (iar durează timp), acomodarea cu cerinţele postului (durează timp) şi apoi revenirea pe un făgaş de normalitate. Or, tocmai asta nu are România acum: timp.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni