Victorie tristă…

Este clar că suntem altfel decât alte naţiuni. Cel puţin la nivelul clasei politice, dacă putem spune aşa ceva. În fond este o premieră absolută când un partid face o moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern.
Asta s-a întâmplat pentru că la noi totul este relativ. Nu există un set de reguli clare, fără echivoc care să fie înţelese de către toată lumea. Şi nu numai înţelese, ci şi chiar respectate. Asta este şi rodul unei duble măsuri la probleme similare. Iar de aici şi până la un haos… ordonat, care domneşte la noi nu este decât un pas. Treceam zilele trecute prin faţa unei clădiri dintr-un oraş apropiat care s-a ridicat în doar un an de zile. Numai că era între 1850 şi 1851. Când nu prea era tehnologie şi materialele de acum. La noi, o clădire în care este găzduit Consiliul Judeţean s-a ridicat în vreo două decenii. Iar asta spune multe. Exemplele pot continua la nesfârşit,
de-a lungul şi de-a latul ţării. Cam de aici pleacă toate. Din gură toată lumea poate să facă. Şi Guvernul a făcut-o.  Am spus-o şi noi, nu acum, ci atunci, imediat după învestire, că Guvernul este unul mai darnic ca Moş Crăciun. Aproape toată lumea avea ceva de primit. Numai că s-a promis atât de mult pe nişte proiecţii bugetare  foarte optimiste. Iar viaţa reală arată că resursele în realitate nu arată aşa de bine ca pe hârtie.  În fond, cred că problema reală este aceea că nu prea sunt bani. Şi nu prea mai este de unde a se da, aşa la nesfârşit. De aceea poate a şi venit acest scandal,  pe motivul că chipurile să se ducă reformele şi cele promise în ritmul pe care singuri şi l-au impus. Dar asta este o ipoteză de lucru. O fi sau n-o fi, rămâne de văzut. Cert este că acum se simte o pierdere de viteză. Care de fapt înseamnă bani. Resurse care nu prea sunt. Politic vorbind PSD, în ciuda declaraţiilor că a ieşit întărit după această moţiune, în realitate şi-a tras un glonţ în picior. Sau chiar mai rău. Numai că încă nu-şi dă seama. Iar aplauzele de satisfacţie, când de fapt ţi-ai dărâmat propriul Cabinet, dovedesc clar că mulţi dintre cei care şi-au scos… bilele la vedere nu ştiau ce fac cu adevărat. Sigur este normal că trebuie să fie o disciplină de partid. Însă  a fost până la urmă o victorie tristă. De aceea nu era cazul de aplauze. Şi dacă judecăm şi mai cinic, până la urmă Dragnea l-a scos din căciulă pe Grindeanu. La momentul nominalizării nici chiar apropiaţii cercului de vârf nu prea ştiau cine este Grindeanu. Dacă ar fi fost într-o companie, Dragnea ar fi zburat în secunda doi, împreună sau, hai să fim generoşi, la o secundă după demisie. Dar nu, la noi nici măcar în glumă nu se pune problema aşa. Face în continuare jocurile ca şi cum nu el ar avea nicio vină la proasta selecţie. Oricum însă chiar şi pesediştii au sesizat că situaţia nu mai este atât de solidă. În fond nu umblau ca disperaţii după UDMR şi după alţii pentru a-şi securiza voturile. Iar faptul că
n-au câştigat foarte lejer arată că tensiunea este maximă. Iar ,,glonţul” s-ar putea să nu fie în picior, ci de-a dreptul în cap. Poate şi de asta victoria este una tristă. Şi poate face cât o  viitoare înfrângere.