Nicolae Ioțcu s-a predat; Curtea de Apel Timișoara a decis că trebuie să facă patru ani de închisoare

Nicolae Ioțcu, fostul președinte al Consiliului Județean Arad, merge la închisoare. Aceasta este soluția pronunțată, ieri, de Curtea de Apel Timișoara, care a decis să respingă toate apelurile formulate în dosarul în care Ioțcu a fost judecat pentru fapte de corupție. „Toate apelurile făcute în acest dosar au fost respinse. Sentința pronunțată de Tribunalul Timiș rămâne în vigoare, fără niciun fel de modificare”, ne-a declarat judecătorul Cristian Pup, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Timișoara.

Avocații fostului președinte al CJA se declară extrem de surprinși de ceea ce s-a întâmplat și au ținut să menționeze că nu au luat încă nicio decizie cu privire la exercitarea sau nu a vreunei căi extraodinare de atac. „Ne vom pronunța abia după ce vom intra în posesia motivării Curții de Apel, pentru că fără să vedem motivele care au dus la păstrarea sentinței date de Tribunalul Timiș nu putem să acționăm în cunoștință de cauză”, susține unul dintre avocații lui Ioțcu.

Pe de altă parte trebuie spus că Nicolae Ioțcu s-a predat la Poliție imediat după ce a aflat soluția instanței de apel. Din informațiile noastre, fostul președinte al Consiliului Județean s-a prezentat la IPJ, ieri, în jurul orei 14 și a fost dus la Penitenciarul Arad, unde își va executa pedeapsa.

O pedeapsă cu executare și două cu suspendare

Vă reamintim că la sfârșitul lunii martie, Ioțcu a fost condamnat de Tribunalul Timiș la patru ani de închisoare cu executare, în timp ce ceilalţi doi inculpaţi din dosar au primit pedepse cu suspendare. Alin Pătrașcu (administratorul societății SC Medicare Tehnics) și Adrian Nedelciu (fost director executiv în cadrul Direcției Tehnice Investiții din CJA) au primit un an şi nouă luni cu suspendate, respectiv doi ani cu suspendare sub supraveghere. De asemenea, s-a dispus confiscarea sumelor de 35.000 de lei şi 10.000 de euro.

Fostul președinte CJA, Nicolae Ioţcu, Adrian Nedelciu, director executiv al Direcţiei Tehnice Investiţii din cadrul CJA, şi Alin Mircea Pătrașcu, administratorul societăţii Medicare Technics SA au fost trimiși în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupție, în luna august 2015. Ioţcu şi Nedelciu erau acuzaţi de trafic de influenţă, în timp ce, Pătrașcu de săvârșirea a două infracţiuni de cumpărare de influenţă.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2012, Ioțcu ar fi pretins de la Pătrașcu, administrator al unei societăți comerciale, suma de 40.000 de euro pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul Consiliului Județean Arad pentru atribuirea preferențială a unui contract de achiziție publică referitor la „Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad“, în valoare de 1.600.000 de euro. De asemenea, tot atunci, Nedelciu, în calitate de director executiv al Direcției Tehnice Investiții în cadrul Consiliului Județean Arad ar fi acceptat promisiunea remiterii de către Pătrașcu a unor sume de bani pentru a determina funcționari din subordine să atribuie preferențial contractul respectiv.

 



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni