Opinii – Mitologia mioritică

de Traian Theodor Ulmianu

La cinci ani ştiam să citesc şi să socotesc.
Prima carte pe care am citit-o a fost LEGENDELE OLIMPULUI, de Alexandru Mitru.
A fost pasul care mi-a deschis ochii spre marea cultura universală, accesibilă nouă, fiind şi multele altele, neaccesibile oamenilor de rând. Grecia are rădăcinile în Egipt, mersul invers nu poate şti nimeni unde se poate opri, suntem limitaţi într-ale cunoaşterii.
În ziua de azi pe cine mai interesează mitologia greacă sau cea romană, continuatoare a celei elene?
Tehnologia modernă, hai să-i spun, cu indulgenţă, IT, nu că ne-a deschis orizonturi nebănuite, de multe ori false ori nocive, ci ne-a anesteziat pornirea firească a omului de a încerca să cunoască şi să înţeleagă lumea prin eu-l propriu, nu să primească totul de-a gata, să fie atotştiutor fără nici un efort autodidact.
Fără să plictisesc, Cronos, fiul lui Uranus (Universul) şi Gaia, sau Geea (Pământul), creatorii legendari ai lumii, a fost unul din cei 12 fii titani, soţia lui, Rhea, era şi ea titan-a; în prima variantă trădătoare a ajutat-o pe Gaia să-l castreze pe Uranus, să nu mai poată procrea cu Geea şi alţi monştri. Astfel a ajuns pe tronul zeilor supremi, alături de soţia lui.
Sub puterea lui a început, pentru oameni, o perioadă numită „Epoca de aur”, fără nici o aluzie sau iluzie.
Dar nu era bine pentru Cronos, i-a fost prezis şi lui că va fi detronat de unul din copiii lui.
Pentru a preveni, Cronos (cunoscut că zeul timpului) şi-a mâncat nou născuţii la naştere, înghițindu-i întregi în corpul său, de unde n-aveau cum să- facă rău.
Rheea nu era de acord să-şi piardă toţi copiii.
Ultimul născut, Zeus, la sfatul Gaiei, a fost păstrat în taină, dându-i lui Cronos o piatră învelită ca pe un prunc, pe care Cronos a înghiţit-o bucuros că a mai scăpat de o posibilă belea.
Zeus a fost crescut în taină de o capră divina-Amaltheia (ca să vedeţi de unde a apărut lupoaica romană…), iar când a devenit bărbat l-a învins pe Cronos, luându-i tronul, obligându-l să regurgiteze pe cei cinci fraţi înghiţiţi anterior, l-a exilat, devenind supremul.
După alte variante, Cronos s-ar fi împăcat cu Zeus, devenind un rege bun şi înţelept.
Cronos a avut şi un fiu nelegitim cu Philyra, cu înfăţişare de om ci cal…
Ca etimologie, Cronos înseamnă: a exersa balansul, a domni peste, a guverna.
Orice asemănare cu frământările politice de azi sunt absolut întâmplătoare, orice istorie se repetă, e rău de cel ce nu învaţă din ea, Vae victis!…
Rămâne plăcerea cititorului să identifice personajele actuale sau viitoare ca asemănare…



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni