Un vot cât CET-ul de mare…

Spuneam zilele trecute că din disputa politică a problemei CET nu ştim exact, încă, cine va pierde sau cine va câştiga politic. Până la urmă este foarte puţin important acest lucru. Ce am mai zis este că sigur arădenii vor pierde. Ori, cel puţin până acum au pierdut. Astfel, deşi sunt foarte buni plătitori de taxe şi impozite, Aradul fiind foarte aproape de plafoanele maximale de impozitare, acest lucru nu se regăseşte în îmbunătăţirea standardului de viaţă. Cum ar fi normal. Oriunde în lume. Plătesc mai mult, vreau ceva în plus. Ba la noi e chiar invers: preţul gigacaloriei plătit de cetăţean este cu aproximativ  o suta de lei mai mare decât la Bucureşti. Ceea ce nu este nici pe departe în regulă. Problemele trebuie rezolvate pentru binele comun al arădenilor. Toate taberele clamează acest lucru, dar o soluţie viabilă se tot amână. La ultima şedinţă a CLM,  punctul cel mai fierbinte l-a re­prezentat proiectul municipalității privind acordarea serviciului de termoficare către CET.   A fost a treia încercare, dar care a căzut. Pentru a fi fost aprobat, proiectul ar fi avut nevoie de 16 voturi „pentru”, dar a adunat doar 12 voturi. Social-democraţii spun că nu se opun, dar totul să se facă legal, iar liberalii bagă placa cu ,,PSD este împotriva Aradului”. Fapt este că nu se rezolvă situaţia. Însă acesta se poate soluţiona printr-o simplă aritme­tică… politică. Liberalii au 12 consilieri, social-democraţii 7, UDMR – doi. Mai există un independent, Marin Lupaş şi Ionel Ciupe, consilier municipal din partea ALDE. Ecuaţia stă astfel: liberalii, plus UDMR, plus am fi tentaţi să mizăm şi pe votul lui nea Marin Lupaş (cum s-ar zice în lumea fotbalului) înseamnă o majoritate de 15 din 23. Pentru a trece un astfel de proiect mai este nevoie de un vot. Adică şaisprezece pentru. Este de presupus că PSD îşi ,,betonează” cele 7 voturi, altfel se lasă cu… excluderi. Mai există un protocol ALDE -PSD, dar cel puţin la nivel de Arad, acesta pare mai mult o bucată de hârtie. Altfel cum se explică că la ultimele alegeri parţiale, în aceeaşi localitate au candidat două persoane, în loc de una cum ar fi fost normal. De aceea, protocolul acesta PSD-ALDE îl simţim ca fiind foarte… fluid. Cert este că problema rămâne. Iar pentru a fi rezolvată este nevoie de un vot. Un vot cât… un CET. Nu fiţi cârcotaşi! Nu ăsta vechi plin de pierderi, ci unul nou-nouţ. Sau, cel puţin aşa ne-ar place să credem.