Mihalcea are încredere în Burlă, dar continuă să descopere și alți juniori „roș-albi”: „Vor fi surprize plăcute”

În urmă cu 10 zile, la primul său antrenament la UTA, Adrian Mihalcea conta pe doi juniori cu pretenții de titulari. Vorbim despre portarul Caucă și atacantul Petre, despre acesta din urmă antrenorul recunoscând că nu mai putea fi ținut la echipă după oferta danezilor de la Esbjerg, situație în care trebuie identificați cei trei fotbaliști Under 21 într-un „unsprezece” cât mai competitiv.
Chiar după testul de sâmbăta trecută, cu Șimandul, încheiat cu
6-3 în favoarea „roș-albilor”, Mihalcea a spus că Burlă nu va fi lăsat să plece la CS Voluntari, care și-a arătat interesul de a-l împrumuta pe arădeanul de 21 de ani. Sunt semne că unul dintre posturile rezervate juniorilor este cel de fundaș stânga, acolo unde mai activează și Iulius Dinculescu, dar pe care a fost adus și macedonianul de 28 de ani, Bujamin Asani. Contra divizionarei a patra, acesta a jucat în fața apărării și nu a făcut-o rău, iar Mihalcea și-a expus motivele alegerii sale: „Asani a mai jucat mijlocaș central defensiv și la echipa sa de club și am spus să-l folosesc acolo, mai ales că azi aveam alte soluții la fundaș stânga, postul lui de bază. E un fotbalist bun, are determinarea și agresivitatea necesară, o să vedem unde îl vom folosi în partidele oficiale”.
Revenind la juniori și la locul lor în sistemul de joc preferat de Mihalcea 4-1-4-1, locurile disponibile ar fi, cum am spus, cele de fundaș stânga, de „închizător” și de mijlocaș central, lângă Grigorie, sau stânga. Pentru această ultimă poziție, antrenorul arădenilor a identificat în ultimele zile și chiar sâmbătă, la amicalul cu Șimandul și alte soluții, în afara lui Stahl, Covaci, sau a macedonianului Ajrullahu. Este vorba despre Dorin Toma, dar mai ales de Victor Prună, un fotbalist de 20 de ani, aflat în evidentă revenire de formă după perioada de aproape doi ani de zile în care a rămas în afara gazonului din pricina unor probleme medicale. „Avem juniori buni, este un lucru îmbucurător că nu trebuie să căutăm în altă parte, vor crește cu noi. Sunt surprize plăcute acești copii, nu vreau să dau nume acum, dar ne vor ajuta în sezonul care urmează. Ei trebuie să conștientizeze că sunt trei locuri disponibile în teren pentru jucătorii sub 21 de ani, iar ceilalți trebuie să se pregătească astfel încât să-mi fie greu să alcătuiesc echipa de start”.
De menționat că dintre cei 6 marcatori ai testului cu Șimandul, patru au fost juniori, respectiv Stahl, Ajrullahu, Iuga și Toma.