Petru M. Haș – 70

La 70 de ani bătuți pe muchia unei vieți zbuciumate, marcată de victorii și înfrângeri, (care se numesc  Dor negru, 1969; Liniște, 1983; Fărâme din PrOfET, 2002; Wagram, 2002; Lectura de apoi, 2009; Când au venit imaginezii, 2010; Preotul din pădurea a patra, 2011, Aicea plouă de rupe, 2012), poetul Petru M. Haș este o apariție surprinzătoare și pitorească în peisajul citadin, ce unește pe Cavalerul Tristei Figuri cu Sancho Panza,   într-o singură persoană. Rebel fără cauză și supus fidel al Poeziei, acest iluminat solitar își refuză condiția de om căpătuit și de poet admirabil, continuând să scrie poeme în care „preferă cuvântul simplu, de o primă aparență banală, în realitate tensionat de poezia stranie a cotidianului care, scos din context, devine bizar” (Livius Ciocârlie).

Ziua obișnuită a poetului (născut la Mișca, pe 10 iulie 1947, în Câmpia Crișului Alb) începe cu lectura și se sfârșește tot cu ea; e fascinat de clasici, dar și de Cioran, de antici dar și de Mircea Ivănescu. Mare amator de tutun și de „Absolut”.

Pe geamul „garsoneriei” de pe strada Episcopiei, el vorbește cu salcâmul înflorit și trimite mesaje păsărilor: fărâme din PrOfET. Apoi coboară în stradă într-un ritual neschimbat, cu simțurile ascuțite, gata de atac:

„Îţi imaginezi/ atunci cînd au venit/ IMAGINEZII/ cu cîinii după ei/ umblînd prin sat/ ce de imagini ne-am/ imaginat/ fiecare. Pierzîndu-ni-se/ pofta de mîncare./ Pe sub nori printre/ cireşii amari/ ziceai că suntem cu toţii/ nişte măgari/ imaginari.// Din vremea aia mi se trage şi mie/ că sufăr de-o păcătoasă/ lordoză/ şi nu mă scapă nimeni de imaginara-mi/ imaginoză.”

Elogiul simplității se îmbină în discursul său poetic cu o atentă supraveghere și pândă lucidă, laolaltă cu subtilul joc al unei inteligențe care își reprimă condiția de marginal. Poeții tineri îl iubesc și îl citesc, unii chiar se inspiră din poezia sa.

Un critic vede în acest creator venerabil, pe bună dreptate, „un poet pentru care merită să revizuim toate ierarhiile”, mizând astfel pe un moment în care cota sa va crește spectaculos la bursa valorilor literare. E omagiul cel mai potrivit care i se poate aduce unui poet autentic, nu doar al Aradului, ci al lumii noastre, măcinată de drame și contraste.

În urmă cu un an am început un dialog scris cu poetul „imaginezilor” și sper să-l terminăm în câteva luni, zdruncinați de calvarul evenimentelor și de lumea prin care a trecut, precum o umbră dantescă. Răspunsurile sale pătrunzătoare și seci îți dau fiori. Petru nu se dezminte și își dezvăluie cu mare discreție trecutul, în vederea „lecturii de apoi”.

Să-l recitim și să-i ascultăm muzica vieții, cu leit-motivul de contrabas îndurerat ce se înalță deasupra labirintului:

„ce bine e să ai o/ casă – afară e iarnă şi/ e noapte -/ cauţi prin cărţi şi-n sinea/ ta îţi dai cu părerea/ uneori chiar simţi/ ceva care te face să hm sigur/ că da şi-ţi place/ în altă lume demult ai/ învăţat să citeşti litere/ şi cuvinte c a s ă/ casă ! – cînd intri-ntr-un/ tîrziu în aşternut citeşti mai/ departe pînă ţi se-nchid ochii/ ş-adormi – / chiar dacă-i o prăpădită de/ garsonerie tot aia e/ şi-n ea locuieşti împreună c-o/ grămadă de cărţi oricum/ poţi să-ţi faci un ceai/ poţi fuma poţi/ răsfoi pe săturate/ cărţile – nu-i aşa şobolane?”

La mulți ani și o picătură de liniște celui mai zen dintre poeții noștri de azi!

Gheorghe Mocuța



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni