Mai multe maşini casate la un centru Remat au fost distruse într-un incendiu

Mai multe maşini casate la un centru de tip Remat, din comuna Frumuşeni, au ars, duminică seara, într-un incendiu care a izbucnit iniţial la vegetaţia uscată din zonă, apoi s-a extins, pompierii intervenind pentru stingere, potrivit Mediafax. Conform primelor informaţii, incendiul de vegetaţie uscată din Frumuşeni, s-a extins la un centru de colectare a deşeurilor recilabile de tip Remat, iar flăcările au cuprins maşinile din curte, dar şi mase plastice. „În incendiu au ars trei maşini, două motostivuitoare, izolaţia unui stâlp de electricitate anvelope, cabluri şi materiale plastice. La faţa locului intervine Detaşamentul Arad cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cu nouă subofiţeri, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Frumuşeni, Zăbrani şi Fântânele”, a declarat, duminică, pentru Mediafax, Călin Domşa. Pompierii au deschis o anchetă pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs acest incendiu. În ultimele săptămâni, în judeţul nostru au avut loc foarte multe incendii de vegetaţie uscată şi deşeuri menajere.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni