Prima Liturghie arhierească a PS Părinte Emilian Crişanul, la Mănăstirea Hodoş-Bodrog

Duminica a 7-a după Rusalii, 23 iulie 2017, a reprezentat un moment de prăznuire duhovnicească pentru Mănăstirea Hodoş-Bodrog, una dintre cele mai vechi mănăstiri din cuprinsul ţării noastre, întrucât Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, s-a aflat pentru întâia oară în mijlocul obştii monahale şi a pelerinilor care frecventează această vatră monahală. Preasfinţia Sa a dorit ca prima duminică după înscăunarea în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului să se roage împreună cu obştea monahală din Mănăstirea Hodoş-Bodrog, ca Maica Domnului să-l ocrotească şi să-l însoţească în noua misiune pe care o începe în Eparhia Aradului.

Cu acest prilej, Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a numeroşi credincioşi veniţi la sfânta mănăstire. Din sobor au făcut parte: arhim. Teofan Mada, vicarul-administrativ şi exarhul mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului, protos. Grigorie Timiş, stareţul Sfintei Mănăstiri Hodoş-Bodrog, arhim. Nestor Iovan, duhovnicul mănăstirii, protos. Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului şi alţi slujitori.

La momentul rânduit, Preasfinţia Sa a rostit un duhovnicesc cuvânt de învăţătură pe baza citirilor scripturistice ale duminicii: Matei 9, 27-35. Ierarhul a vorbit despre smerenia şi discreţia cu care Mântuitorul Hristos săvârşea minunile în popor, deoarece El nu aştepta laude sau slavă deşartă. Tocmai pentru aceasta, El totdeauna îi atenţiona pe cei vindecaţi: ,,Vezi, nimeni să nu afle despre aceasta”(cf. Matei 5, 43).  De asemenea, i-a îndemnat pe credincioşi să aibă credinţă puternică, să stăruie în post şi în rugăciune şi să nu alerge după semnele şi minunile de moment. Minunile trebuie să se petreacă înlăuntrul nostru, prin credinţă puternică, iar viaţa cu adevărat duhovnicească să o trăim întru discreţie, cuminţenie şi smerenie,  a subliniat Preasfinţia Sa.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele arhim. Teofan Mada, în numele obştii monahale şi a pelerinilor, a adresat cuvânt de bun venit noului Episcop-vicar Emilian Crişanul, făcând totodată o prezentare a Mănăstirii Hodoş-Bodrog şi a trăirii monahale de aici.

PS Părinte Emilian Crişanul a făcut o asemănare între două mănăstiri importante din ţara noastră şi anume, Mănăstirea Neamţ, în care s-a călugărit şi a vieţuit şi străvechea Mănăstire Hodoş-Bodrog, ambele încărcate de istorie şi cu o îndelungată perioadă de vieţuire monahală.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa a săvârşit un Trisaghion în gropniţa episcopală pentru toţi Ierarhii Eparhiei arădene adormiţi întru Domnul, a vizitat cele două biserici mănăstireşti şi s-a închinat la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, icoană ce se află în biserica veche a mănăstirii.

Părintele stareţ protos. Grigorie Timiş a oferit tuturor o agapă creştinească, în cinstea acestui eveniment de suflet din viaţa mănăstirii.

Protos. Dr. Iustin Popovici

 



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni