CJA a dispus lucrări de reabilitare și întreținere pe mai multe drumuri județene

Mai multe sectoare de drumuri județene intră în lucrări de reparații și întreținere în perioada 24 – 28 iulie.
În cadrul programului de lucrări al Consiliului Județean, program ce vizează întreţinerea infrastructurii rutiere a judeţului, au fost demarate în această săptămână, o serie de lucrări de modernizare, reabilitare, reparaţii și lucrări de întreţinere. Astfel, se desfăşoară lucrări de modernizare pe DJ 790 Şofronea – Zimand Cuz. De asemenea, drumurile judeţene pe care
s-au demarat lucrări de întreţinere sunt: DJ 793 Sintea Mare – Cermei  (sector Criş), DJ 708A Tauţ – Dud (sector Ineu) şi DJ 793 Cermei – Vasile Goldiş (sector Ineu).
Au mai fost demarate lucrări de întreţinere ale drumurilor pietruite şi de reparaţii la poduri şi podeţe. Lucrări de întreţinere drumuri pietruire au loc pe drumurile judeţene 708 Dieci – Revetiş,  respectiv 763A Târnăviţa – Hălmăgel, în timp pe DJ 708 şi DJ 792 Almaş – Dieci se efectuează lucrări de reparaţii şi revopsire de parapeţi la poduri şi podeţe.
Săptămâna aceasta se realizează și lucrări de estetică rutieră, ce vizează cosirea vegetaţiei pe 16 tronsoane de drum judeţean și anume: DJ 709J Variaşu Mic – Turnu –  Pecica, DJ 709J Nădlac – Peregu Mic – Pecica, DJ 709D DN 7- Semlac – Şeitin – Nădlac, DJ 709E Pecica – Pod Mureş – Sânpetru German, DJ 682 Arad – Felnac – limită județ Timiș, DJ 682M Munar – Mănăstire Bezdin, DJ 682K DJ 682 – Mănăstire Bodrog, DJ 682G Şagu – Cruceni, DJ 682A Cruceni – Firiteaz, Sector Ineu, DJ 709 Pîncota – Seleuş, DJ Cermei – limită județ Bihor, DJ 792 Seleuş – Ineu, DJ 792A Bocsig –limită județ Bihor, DJ 793A Beliu – Hăşmaş – Cărand, DJ 793B Beliu – Archiş și DJ 793 Cermei – Beliu.