Cea de a doua sesiune de admitere la UAV se desfășoară pe parcursul lunii august

Potrivit reprezentanților Universității Aurel Vlaicu, cea de a doua sesiune de admitere pentru locurile bugetare şi cu taxă rămase libere se desfăşoară pe tot parcursul lunii august în clădirea universităţii situată pe Bulevardul Revoluţiei la nr.77. „De luni până vineri, între orele 9.00-15.00 cei care doresc să se înscrie o pot face la biroul unic de înscrieri, situat  la etajul I al clădirii. În luna septembrie, înscrierile se vor desfăşura la punctele de înscriere ale fiecărei facultăţi, tot în clădirea UAV de pe Bulevardul Revoluţiei. Absolvenţii pot alege oricare din cele 32 programe de studii pentru licenţă şi 26 de programe de master (două programe în limba engleză la Facultatea de Ştiinţe Exacte) din cadrul celor nouă facultăţi ale universităţii arădene de stat”, se arată într-un comunicat de presă al universității. Trebuie spus că perioada de înscrieri se va termina pe 12 septembrie.
În ceea ce privește programele de master, interviurile se vor desfăşura în luna septembrie, conform calendarului stabilit de fiecare facultate.
(L.Ș.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni