Pomohaci şi Constituţia

Clar, prin graiul poporului, că doar e o baladă promovată iniţial prin viu grai, Mioriţa ne arată că dintre cei trei păstori, doar unul era cinstit şi corect, ceilalţi doi complotau să-l fure. Raportat la „păstorii” noştri, din Biserica Ortodoxă, sigur, raportul e cu totul altul. Aş spune că au fost descoperite doar câteva cazuri (repet, descoperite). Şi acelea izolate. Dar ideea nu e să incriminăm o întreagă instituţie pentru aceste câteva cazuri, ci să vedem de ce acum, brusc, au fost scoase la lumină aceste cazuri.
E clar că nu întâmplător a ieşit abia acum la lumină cazul „Pomohaci” sau „Huşi”. Mai nou, la o amploare mai mică, au mai fost şi alte cazuri, cum ar fi poliţistul-preot care ar fi oficiat o slujbă de cununie (mare scofală) şi n-ar fi avut voie. Sau alt caz de aşa-zise tendinţe homosexuale, undeva prin judeţul Maramureş, dar iarăşi doar nişte puiuţi de zvonuri. Privind în ansamblu, la întregul „aparat” al Bisericii Ortodoxe Române, aceste cazuri nu sunt doar izolate, ci chiar insignifiante. De fapt, la o primă impresie, aceste cazuri nu fac decât să „hrănească” setea de senzaţional a mass-media de profil (cam toată, de fapt) şi a majorităţii românilor, deopotrivă. Dar, doar la o primă impresie.
În fapt, eu cred că aceste cazuri, mai mari sau mai mici, care vizează Biserica Ortodoxă Română, nu au ieşit întâmplător la suprafaţă. Erau, în linii mari, cunoscute. Şi cred că mai sunt astfel de cazuri. Nu mă refer strict la cele legate de homosexualitate, la pedofilie sau la altfel de cazuri la fel de grave, cel puţin în ochii credinţei. Pot fi şi cazuri de o mai mică amploare, de preoţi consumatori de băutură, de preoţi care fac accidente (ca orice om, nu în calitate de faţă bisericească). Tot felul de cazuri, bârfe, can-can-uri ş.a.m.d., dar care au ca finalitate decredibilizarea Bisericii. Dar, oare ce-i mână pe „ei” în luptă? Şi, ca să continui: „Ce-au voit acel Apus?”
Nu-mi place să fiu avocatul diavolului, mai ales atunci când e vorba de Biserică, dar decredibilizarea Bisericii – o decredibilizare acută – a început atunci când în societatea civilă s-a înstăpânit ideea unei fundamentări cât mai clare, constituţionale, a noţiunii de familie. Adică modificarea Constituţiei şi stipularea clară că familia trebuie să fie compusă din bărbat şi femeie, conform tradiţiei, o tradiţie întărită mai ales de… Biserică. Or, o decredibilizare a Bisericii, având elemente clare gen „Pomohaci” sau „Huşi” va cântări greu în ochii românilor, atunci când se vor îndrepta la urne pentru a vota pro sau contra schimbării Constituţiei, pro sau contra definirii familiei ca fiind compusă distinct din bărbat şi femeie. Iar românii – tot baladele ne-o confirmă – vor prefera să stea deoparte, ceea ce va da apă la moară celor care vor să ducă libertatea dincolo de unele limite. Pe scurt, cum vine Biserica să se opună căsătoriei între două persoane de acelaşi sex când tocmai în sânul Bisericii s-au petrecut asemenea lucruri?
Acesta pare scopul real al acestor mediatizări intense a unor probleme, de altfel, izolate, în ansamblul lor, prin care „Acel Apus” încearcă să ne spună că dacă nu ne supunem în totalitate regulilor venite din vest vom fi loviţi în însăşi temeliile noastre. Iar una dintre aceste temelii, cu bune şi rele, este Biserica.