Trei algerieni cu documente belgiene false, depistați într-un tren internaţional, la Curtici

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici au depistat trei cetățeni din Algeria, o femeie şi doi bărbaţi, care au încercat să iasă ilegal din ţară în baza unor cărți de identitate belgiene false. Luni spre marți noaptea, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, județul Arad, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasageri într-un tren Inter Regio pe relaţia  Bucureşti-Budapesta, o femeie şi doi bărbaţi care s-au legitimat la controlul de frontieră cu cărţi de identitate ce purtau însemnele autorităţilor belgiene. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele  prezentate la control nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.
Persoanele au fost duse la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, ocazie cu care polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni algerieni, cu vârste de 36 şi 37 de ani și au intrat legal în România în baza documentelor de călătorie valabile. Cu privire la cele constatate, cetățenii algerieni au declarat că au obţinut documentele false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, din municipiul Bucureşti, în schimbul sumei de 300 euro şi au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei și nu dețineau vize care să le permită acest lucru. „Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun“, se arată într-un comunicat al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.