Modernizări, reparaţii şi toaletări pe drumurile judeţene

În această perioadă se lucrează pe drumurile judeţene, la modernizare, pietruire, reparaţii poduri şi podeţe, cât şi asigurarea esteticii rutiere.
Se lucrează la modernizarea tronsonului Şofronea-Zimandcuz, la reabilitarea drumurilor Cruceni-Firiteaz, Mădrigeşti-Gurahonţ, Felnac-limită cu judeţul Timiș şi Curtici-intersecţia DN 79. De asemenea, se ranforsează porţiunea Pâncota-Caporal Alexa şi se pregăteşte turnarea covorului bituminos pe porţiunea Caporal Alexa-Sântana. S-a intervenit şi la capitolul „reparaţii poduri şi podeţe”, pe drumurile Almaş-Dieci, respectiv DJ 708.
O componentă importantă în activitatea de profil este procesul de asigurare a esteticii rutiere pe drumurile judeţene, care se află în plină activitate. În această săptămână se află în exe­cuţie sau au fost finalizată toaletarea vegetaţiei de pe marginile a peste 30 de drumuri judeţene din sectoarele Sebiş, Arad şi Ineu.
(G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni