Refugiații noștri și refugiații lor

Prezent la Festivalul de Film și Istorii Râșnov, unde a susținut un discurs, generalul de brigadă (r) Sorin Gabriel Cozma, fostul şef al Direcţiei Generale Prevenire şi Combatere Terorism din cadrul SRI a lăsat „să-i scape” o informație care ar trebui să ne dea mult de gândit. La nivelul serviciilor secrete există, se pare, anumite analize conform cărora în România ar urma să ajungă, la un moment dat, cam 500.000 de refugiați musulmani, din  zonele de conflict. „Valurile de emigranți vor lovi și România. E România pregătită să primească 500.000 de musulmani? Vorbim de femei, copii, oameni normali care au pătimit foarte mult în ţările lor. Vom fi sau nu pregătiți? Va trebui să dăm un răspuns la problema aceasta. Avem o lipsă de forță de muncă acută. Istoric, România nu s-a mai confruntat cu asemenea problemă. Suntem pregătiți să facem switch-ul?”, spunea printre altele generalul Sorin Gabriel Cozma.
Sincer, din punctul meu de vedere primirea în România a jumătate de milion de musulmani nu este o soluție, nici pentru ei, nici pentru noi. Nu am nimic cu musulmanii, după cum nu am nimic nici cu budiștii, evreii, ateii, șintoiștii și așa mai departe. Din câte am înțeles însă, mai nou musulmanii au căpătat un obicei prost. Încearcă să-i facă și pe alții să trăiască după regulile lor, în loc să se adapteze ei obiceiurilor din locurile unde cer azil. Or, după cum nu îmi convine ca în anumite zone ale țării trebuie să folosești limba maghiară pentru a te putea face înțeles, nu ar fi normal să ne trezim că în anumite cartiere să nu mai putem mânca carne de porc sau să nu mai putem bea nicio băutură alcoolică, de teamă să nu le insultăm credința. Acesta ar fi un aspect care ar trebui clarificat din capul locului, dacă ar fi să primim un număr semnificativ de refugiați musulmani. De asemenea, am citit că în anumite zone ale Europei funcționează un sistem de justiție paralelă, clericii lor reprezentând autoritatea supremă, iar Poliția nu prea are ce căuta. Și acest lucru trebuie avut în vedere atunci când ne deschidem granițele, dacă ne decidem să o facem.
În ceea ce privește lipsa forței de muncă, soluția este destul de simplă. Creșterea salariilor, pentru a-i face pe românii plecați în străinătate, în căutarea unui trai mai bun să se întoarcă acasă. Deși și-ar permite să dea salarii europene, marile multinaționale preferă însă să plătească prost, pentru a-și maximiza profitul. Statul a început să mai crească salariile, ceea ce, contrar unor așa-ziși liberali, care fac apologia veniturilor de mizerie, este un lucru bun. Dacă și marile companii ar începe să plătească mai bine, o parte din bani s-ar duce înspre firmele românești mai mici, care oferă diverse servicii sau comercializează diverse produse și care în momentul de față nu își pot permite să plătească mai mult pentru forța de muncă. În plus ar câștiga și statul, pentru că ar încasa sume mai mari din impozite. Multinaționalele ar trebui însă să-și reducă profitul, ceea ce nu le convine.  Dar nu le convine nici să se mute mai la est, cum amenințau la un moment dat, pentru că dincolo nu mai găsesc stabilitatea din România și nici oamenii serioși și muncitori de aici. În plus, există riscul să facă o investiție în Ucraina și să se trezească peste noapte că respectiva fabrică este de fapt în… Rusia.
Revenind la refugiați, România nu are o populație îmbătrânită ca Germania, spre exemplu, unde au fost priviți de mulți ca o mană cerească. Noi avem în schimb mulți români de-ai noștri refugiați din motive economice prin lume. De ei ar trebui să avem grijă în primul rând. Mai mult, primirea unor refugiați nu reprezintă cheia pentru a rezolva o criză umanitară, ci doar o soluție de moment. Cheia se află la marile puteri, care trebuie să intervină decis, să pună capăt războaielor civile și să elimine fără milă organizațiile teroriste, apărute din cauza lor, nu din cauza noastră.