Au jucat tenis în primul tur al Cupei României: Șoimii Lipova – Millenium Giarmata 6-0

Campioana județeană a Cupei României nu a avut nici cea mai mică problemă să se impună în primul tur al fazei naționale a competiției. La Pâncota, casa provizorie a proaspetei divizionare a treia, Lipova s-a distrat cu Millenium Giarmata, o formație care a pierdut mulți dintre titularii ediției trecute de campionat și s-a prezentat cu o formație foarte tânără.
Tabela s-a modificat la prima fază de poartă. Era minutul 4, când Pașcu a înscris în urma unui corner al gazdelor. În ciuda dominării teritoriale, cei 150 de spectatori au avut de așteptat 20 de minute pentru următoarea ocazie, ce a coincis cu golul de 2-0. Popa
l-a deschis excelent pe Trabalka, acesta a driblat și portarul și a înscris simplu. Recitatlul a continuat și din minutul 37 scorul a devenit unul de neprezentare. Cel care a marcat a fost Vasinc, care a fost găsit în mijlocul careului de Piț. Până la ultimul fluier al primei părți, a căzut și golul patru, și dubla lui Trabalka la așezearea ideală a lui Filimon.
La cabine, Flavius Sabău a operat trei schimbări, care au ținut ridicată ștacheta din punct de vedere al spectacolului. Deta a nimerit o bară, înainte de a punctat pentru 5-0, după o fază la care au contribuit S. Popa și Copil. Același junior împrumutat de la UTA a fost la originea scorului de tenis cu care s-a și încheiat partida. Așadar: dribling și șut Deta, iar pe fază, Filimon a înscris după mingea respinsă de Miklos.
Așadar, șoimii se califică fără nicio emoție în manșa secundă, în fața unei echipe ce a trimis doar un șut pe spațiul porții lui Bujor, prin Ștefănescu, la mijlocul părții secunde.
Formații:
Lipova: Bujor – Kocsis, Calvin, Pașcu, Tomuț – Piț, S. Popa, Jichici, Filimon – Vasinc, Trabalka. Au mai jucat: Deta, Copil, Vasile
Giarmata: Miklos – Fl. Olariu, Mihălceanu, Stupu, Ștefănescu – Codrea, Branișteanu – Grunță, Stoica, Pricop – Anagor. Au mai jucat: Leuca, Domșa, Rus
Arbitri: Răzvan Lădar (Oradea) – Radu Pascu (Satu Mare), Daniel Humiță (Armeniș – Caraș Severin)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni