Pe scurt

A condus fără permis

Polițiștii Biroului Rutier au depistat miercuri în trafic, un bărbat care conducea fără permis. Polițiștii au depistat pe strada Hațeg din municipiu, un bărbat de 43 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism având suspendată exercitarea dreptului de a conduce. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere.

 

Cercetat pentru distrugere

Polițiștii Secției nr. 9 rurale Sebiș cercetează un tânăr pentru comiterea faptei de distrugere. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în noaptea de 27/28 iulie, tânărul de 18 ani, din Dieci, ar fi distrus 5 lămpi electrice de proiecție, aflate în exteriorul unei biserici de pe raza aceleiași localități, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 2.500 de lei. Prejudiciul cauzat a fost recuperat, cel în cauză fiind cercetat pentru distrugere.

 

Șoferi amendați

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 66.000 de lei. Oamenii legii au  efectuat atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 135 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 66.000 de lei. Dintre acestea, 23 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 112 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 3 permise de conducere şi 7 certificate de înmatriculare.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni