Pe scurt

Transporta țigarete de contrabandă

Sâmbătă, polițiștii Postului de Poliție Mișca împreună cu polițiștii din Apateu au depistat un transport ilegal de țigarete. Polițiștii au depistat în trafic, pe DJ794, pe raza localității Mișca, un bărbat de 32 de ani din județul Bihor, în timp ce transporta cu un autoturism 10.000 fire țigarete, susceptibile că ar fi provenit din contrabandă cu țigarete. Conform legii 86/2006, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și transport de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

 

Cercetați pentru infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri au depistat în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe persoane care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere. olițiștii au depistat în trafic, pe strada Preparandiei din municipiu, un tânăr de 26 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere și având o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe Dj 792/D, pe raza localității Târnova, un bărbat de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pe raza localității Ineu, un tânăr de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat și o femeie de 46 de ani, care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

 

Șoferi amendați

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 53.000 de lei. Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 126 sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea, 71 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 65 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 5 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni