Douăzeci și patru de migranţi au încercat să treacă ilegal frontiera, călăuziţi de un român

În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat 24 cetăţeni din Irak şi Siria, majoritatea solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară, cu ajutorul unei călăuze, cetăţean român.

Duminică noaptea spre luni, la miezul nopții, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, au declanşat o acţiune specifică pentru combaterea migraţiei ilegale, ocazie cu care au observat pe sensul de mers dinspre autostrada A1 înspre orașul Nădlac, o  autoutilitara marca Mercedes Vito. Având suspiciuni cu privire la marfa transportată, polițiștii de frontieră au procedat la oprirea autoutilitarei și la legitimarea șoferului, constatând că este vorba despre Nicolae F., în vârstă de 37 de ani, din judeţul Sălaj. De asemenea, în interiorul autoutilitarei, polițiștii de frontieră au descoperit 24 de cetățeni străini. Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni sirieni și irakieni, 8 bărbaţi, 3 femei și 13 minori, adulții având vârste cuprinse între 18 şi 75 de ani, iar minorii între 2 şi 16 de ani, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România.  La cercetări, s-a stabilit că solicitanţii de azil intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen. „Poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit migranţilor lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar călăuzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun„, se arată într-un comunicat al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni