N-ai cu cine!

Unul dintre sloganurile reuşite din politica românească este, după părearea mea: „În sfârşit, ai cu cine!“. Numai că realitatea arată că nici acum, n-ai cu cine! De ce? O să vedeţi în cele ce urmează.
La ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal, atunci când deputatul USR, Sergiu Vlad a luat cuvântul, a spus mai multe „ă-uri“ decât toţi antevorbitorii săi la un loc. Pe lângă faptul că acest exces vocal a fost foarte supărător la ureche, un participant la dezbatere chiar afirmase,  cu năduf: „ uite cine ne reprezintă pe noi!“. Anterior şi primarul Falcă a dat vina pentru propriile fapte pe… artist. La propriu.  Remarca era pentru ambele cazuri. Într-unul era o expresie a incoerenţei, în cealaltă de laşitate… politică. Iar primul cetăţean este cotat de mulţi drept cel mai bun politician din Arad. Şi chiar la ultima şedinţă tocmai îşi mai aruncase la gunoi câteva procente din scorul şi aşa în cădere liberă al liberalilor. Încăpăţânarea sa de a fi împotriva opiniei generale, îl va pierde până la urmă. Politic, fireşte. Nu mai revenim, doar amintim că Aradul arată din ce în ce mai rău, deşi se cheltuie din ce în ce mai mulţi bani. Chiar şi evenimentul intitulat „Zilele Aradului“ are în prea multe părţi un iz de şuşanea. Normal, pe bani mulţi şi publici. Dar nici cu parlamentarii nu mi-e ruşine. Trecuţi şi prezenţi. Iar viitorul nu… sună prea bine. Dacă tot suntem în grădina pedelistă, pardon… liberală, cu ce aţi rămas după atâtea mandate? Göndör, Ioţcu, Cionca şi alţii. Nici cu PSD nu ne e… ruşine: Bold, răposatul Nicolaescu. Cu ce s-a ales Aradul în urma lor? Cu nimic, ca să nu vă mai obosiţi căutând ceva. Dar, ca să fim drepţi, Igaş, cât a fost ministru a adus elicopterul SMURD la Arad. Este ceva.  Unii oameni care se află în maximă nevoie poate au aşa o şansă în plus. La polul opus, Pistru, care şi acum e parlamentar a fost secretar de stat la Transporturi. Pe când Aradul era cică în… faţă. Acum critică că nu avem pasajele. Lucrări începute pe vremea sa. Şi care, cu majoritatea pe care o aveau şi influenţa pe care se lăudau că o făceau prin partid  şi guvern atunci, puteau termina pasajele de trei ori. În fond nişte lucrări banale, la urma urmei. Pui nişte prefabricate peste nişte piloni, iar la urmă pui asfalt. Dacă se poate şi de calitate. Am simplificat, dar nu e vorba de o hidrocentrală, de săpat în stâncă, de făcut viaducte între doi versanţi. Aşa că arădenii şi nu numai stau şi acum cu zecile de minute la barieră, privind la o lucrare neterminată de un deceniu. Mai sunt şi alte „ramuri“. Cea a traseiştilor. Aici, lider absolut este Mihăiţă Calimente. Cu patru partide şi patru mandate de deputat. Acum, după ce a „îngropat“ ALDE Arad a fost răsplătit pentru „performanţă“ cu o sinecură de secretar general adjunct la Senat. Adică bani frumoşi, de bugetar de… dreapta.  Să fie toate acestea semne că vechile partide nu mai au ce oferi? Poate ar fi cazul unui nou suflu. Cel puţin la alegerile locale s-a dovedit, în câteva locuri, că formaţiunile regionale pot intra în ecuaţie. Dar până atunci: n-ai cu cine!