Cronică plastică: explozie de flori şi culori, la Nădlac

Anul acesta, manifestările celei de-a XIV-a ediţie a „Zilelor oraşului Nădlac” au debutat vineri, 18 august, cu vernisajul unei interesante expoziţii de artă plastică. Expozanţii au fost artişti nădlăcani de toate vârstele. Pe simeze au fost expuse tablouri reprezentative pentru cariera artiştilor nădlăcani, amatori sau profesionişti, pe care le-au adus spre admiraţia publicului iubitor de frumos.
În prezenţa artiştilor, a autorităţilor locale şi a unui numeros public nădlăcan şi invitaţi din străinătate, expoziţia a fost vernisată de celebrul pictor arădean Ioan Kett Groza. Acesta, cu competenţa-i caracteristică, a precizat că fiecare artist expozant are viziune proprie asupra frumosului, asupra naturii şi a realităţii. Cu toate acestea, expoziţia a constituit un tot unitar. În continuare, Ioan Kett Groza a caracterizat în câteva cuvinte lucrările fiecărui expozant. De exemplu, florile pictate de Radoslav Karkuš au un aspect clasic, scolastic, spre deosebire de florile pictate de Felicia Baltă. Aceasta pune accent pe floare, nu pe vasul în care sunt aşezate, florile sale parcă inundă pânza, iar privitorul are impresia că dacă nu ar exista rama, florile ar inunda peretele şi sala de expoziţie. Viziunea Mariei Amarghioalei asupra florilor este complet diferită. Artista nădlăcană a expus flori stilizate, punând accent pe alăturarea culorilor, realizând adevărate modele de imprimeuri florale pentru obiecte vestimentare. Ana Calianco expune viziunea sa în alb şi negru, reuşind să creeze modele labirintice foarte frumoase. Maria Štefanko a expus un şir de tablouri în care şi-a luat drept model casele nădlăcane cu porţile lor maiestuoase şi cu ornamentaţia arhitecturală bogată. Ioan Kett Groza a apreciat faptul că artista a reuşit să creeze o realitate statică care duce mai departe peste timp realitatea nădlăcană existentă aievea la un moment dat. Marina Edita şi Coriteac Elvira au expus o serie de tablouri care reprezintă, după spusele artistului Kett Groza, studii sau schiţe de atelier ale unor clădiri celebre din Arad sau ale unor simple obiecte din lumea înconjurătoare. Ludovic Sosnak şi-a dovedit în lucrările expuse iscusinţa în realizarea de pictură bisericească, dar şi în a surprinde parcă o realitate alternativă. Artista Ana Istrate a expus o serie de portrete realizate într-un stil foarte realist, aproape în manieră fotografică.
O expoziție reușită
Deşi pe simezele expoziţiei se reunesc artişti ai căror retine şi irişi văd realitatea şi frumosul în mod deosebit, totuşi, expoziţia a fost una reuşită, la care se adaugă prezentarea unui album de artă care reuneşte un număr de 50 reproduceri din realizările artistice ale Mariei Štefanko, intitulat Znehybnenie/Nemişcare, apărut la Editura Mirador din Arad.
În final autorităţile locale, reprezentate de primar şi viceprimar, au înmânat diplome de recunoştinţă tuturor artiştilor care au expus pe simezele Casei de Cultură din Nădlac.
Gabriela Adina Marco



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni