Înscrierile la Şcoala Populară de Arte se fac pe parcursul lunii septembrie

Dacă în sezonul estival copiii și tinerii au putut opta pentru  Școala de Vară, din septembrie încep înscrierile pentru alte
cursuri, oferite de Şcoala Populară de Arte, prin Centrul Cultural Judeţean Arad.
Persoanele care doresc să îşi înscrie copiii la una din cele 20 de discipline o pot face până la finele lunii septembrie. Cursurile sunt diverse, în funcție de aptitudini.
Începând cu vârsta de șapte ani, copiii sunt aşteptaţi la cursuri de pian, vioară sau balet, contra unei taxe de 400 lei iar cei care au împlinit 10 ani pot opta pentru instrumente de suflat (saxofon, taragot, clarinet), unde preţul este de 500 lei. Alte discipline de interes pentru copiii care au împlinit vârsta de 10 ani ar putea fi bateria, unde preţul cursurilor este 350 lei, actoria (350 lei), pictura (400 lei), grafică (400 lei), design (400 lei) sau fanfară, la secţia Buteni (325 lei). La disciplinele canto clasic, canto popular şi canto muzică uşoară, unde taxa este de 500 lei, pot fi înscrişi tinerii de la vârsta de 14 ani.
Tot pentru această categorie de vârstă sunt ținute şi cursurile de design grafic computerizat şi artă fotografică, unde preţul este de 425 lei.
Părinții pot achita taxele în două rate, prima rată în luna septembrie, iar cea de-a doua, în luna ianuarie. Taxa de înscriere pentru oricare dintre discipline este de cinci lei, iar cea pentru diplomă de 20 lei. Important de menţionat şi faptul că, pentru disciplinele canto muzică uşoară, canto clasic, canto muzică populară şi pian se vor da concursuri de admitere – audiţii. Acestea vor fi anunțate după încheierea înscrierilor.