Municipiul Arad – probleme estetice

Municipiul Arad are destule probleme care nemulțumesc cetățenii, mai ales dacă privim comparativ înfățișarea sa actuală cu a altor orașe dimprejur. Impresia este de încremeneală într-o matriță supusă unei mentalități animate de o ambiție secundară. Nu vom „arăta cu degetul” spre politicieni ori decidenți, ci vom atrage atenția asupra nevalorificării unor oportunități specifice, asupra lipsei unei strategii de estetizare a urbei noastre, asupra dezinteresului pentru sporirea confortului locuitorilor, care-și pune speranțele că pot beneficia de un alt standard de viață tihnită. Nu (mai) am cuvânt acuzator pentru nevalorificarea a două potențialități ale Aradului: fluviul Mureș și Cetatea. Cele două daruri moștenite ar putea constitui un splendid brand turistic, precum și areale pentru un nou tip de confort pentru arădeni. În jurul Cetății a crescut „pădure”, malurile Mureșului  par lăstărișuri. Pot exista justificări, dar insuficiente pentru a convinge inactivismul decidenților, în condițiile în care alte municipii, alte orașe și-au schimbat rapid înfățișarea, valorificându-și oportunitățile naturale și istorice.
Să privim „intrările”/ „ieșirile” din capitala județului nostru. Dinspre Sânicolau Mic, ești întâmpinat de câteva mii de tone de gunoi, creând o impresie dezagreabilă, și de un dezgustător indicator. Din­spre Șiria, simbolul vechi din ciment – de peste 20 ani – a devenit o ruină, înconjurată de gunoaie împrăștiate într-o machetă de parcare. Continuă drumul și dai peste un sens giratoriu improvizat și descurajant, peste care se observă ruinele unui pasaj cu betoane și fiare ruginite, înconjurate de buruieni și de deșeuri. Dinspre Oradea, același însemn vechi și insalubru așezat mult în interiorul orașului, iar dinspre Timișoara, simbolistica orașului martir e acoperită de crengi și… rugină.
Prin oraș, dăm peste un teren de sport al CN „Moise Nicoară” neîngrijit, inundat de buruieni; mai apoi șosele sparte în care se introduc periodic țevi de toate calibrele și pe rând, apoi case vechi de pe care tencuiala amenință pietonii avertizați de „Atenție, cade tencuială!”; apoi trenuri de marfă și de călători care asurzesc micălăcenii și pe cei din Subcetate, despicând orașul, alte piste de biciclete folosite mai degrabă pentru parcarea „bizonilor”, cum i-a poreclit presa etc. După cum s-a întâmplat și cu „parcul reconcilierii”, astăzi nu se găsește locul de amplasare a „monumentului unirii”, spațiu ce trebuia stabilit înainte de elaborare, spre a avea rațiuni estetice și de încadrare „în peisaj”. Cartierele Rațvertai (!) și Checheci par desprinse dintr-o poveste ficțională pentru secolul nostru, iar celelalte se aseamănă cu sate mai răsărite, dar insuficient îngrijite.
Curând începe școala și cursurile universitare, iar orașul se aglomerează. Elevii și studenții vor regăsi aceeași atmosferă de indiferență față de înfățișarea orașului, fără vreo preocupare specială pentru estetică și ordine, pentru suficientă curățenie, pentru o altă ordine în mentalitatea oamenilor. Mi-aș dori un oraș orgolios, mândru, cu decidenți ambițioși, dornici să aplice o strategie constructivă și o viziune care să facă din urbea noastră un loc elegant, confortabil și stimulator de zâmbete și fericire.
Anton Ilica



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni