Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din întreaga lume numără şi 50 de arădeni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinți­tului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, 50 de tineri arădeni au plecat spre Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din întreaga lume (ITO) care va avea loc la Iaşi, în perioada 1-4 septembrie 2017.
Tinerii au fost selectați dintre membrii ASCOR Arad și participanții la Olimpiadele de Religie și sunt însoțiți de către părintele arhid. Florin Sirca, inspector de religie în cadrul IȘJ Arad și de către alți profesori de religie din județ.
Evenimentul de la Iași este o conti­nuare a întâlnirilor organizate în anii 2013 și 2014 la Baia Mare, în 2015 la Cluj și în 2016 la București, sub directa îndrumare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În ședința sa de lucru din 4-5 iulie 2017, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat organizarea în 2018 a Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox (ITO) la Sibiu, orașul de reședință al Mitropoliei Ardealului.
Cătălin-Iulian Drăgan



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni