Tabăra de cultură, civilizație și limbă greacă clasică

Tabăra de cultură, civilizație și limbă greacă clasică de la Joia Mare, județul Arad, ediția a doua, are loc în perioada 01 septembrie -07 septembrie, fiind organizată și în acest an de către două prestigioase instituții de învățământ universitar românești: Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, respectiv Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Vest din Timişoara. Acestora li se alătură, în calitate de partener local, Școala Gimnazială „Lazăr Tâmpa” Almaș, Județul Arad, în perimetrul căreia vor avea loc activităţile didactice din programul taberei. Ca și anul trecut, în cadrul acestor activităţi, cadrele didactice universitare care au acceptat invitația organizatorilor oferă cursuri intensive, prezentări și ateliere de limbă, civilizație și cultură greacă, unui număr de 25 de cursanți tineri, studenți și elevi din diferite localităţi ale ţării (București, Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, Deva, Oradea, Alba-Iulia, Satu-Mare). Activitățile sunt coordonate de către Conf. Univ. dr. Luiza Oancea (Universitatea din București), Conf. Univ. dr. Claudiu Mesaroș (Universitatea din Timișoara), Conf. Univ. dr. Eugenia Bojoga (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), Prof. Univ.dr. Vasile Rus (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Asist. Univ. dr. Ovidiu Sferlea (Universitatea din Oradea). La deschiderea lucrărilor taberei au participat Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada din partea Arhiepiscopiei Aradului, doamna profesor Rafila Vesa, directorul Școlii Gimnaziale „Lazăr Tâmpa” Almaș, doamna profesor Cristina Crișan, consilier pentru programe și proiecte educative.
Conf. Univ. dr. Claudiu Mesaroș



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni